Tulburarea de personalitate depresivă

 Tulburarea de personalitate depresivă figurează în manualul DSM-IV-TR (2000) la categoria tulburărilor de personalitate non-specifice, în curs de cercetare, alături de tulburarea pasiv-agresivă, iar în manualul DSM-5 (2013) nu mai este inclusă.

TP depresivă se caracterizează prin gânduri și comportamente depresive, dispoziție dominată de amărăciune, lipsă de bucurii, veselie și spontaneitate, stimă de sine scăzută și inadecvare, sentimente de vinovăție și remușcare (Tudose, 2007). Aceste cogniții și comportamente depresive se manifestă în afara unui episod depresiv major și nu pot fi explicate prin intermediul unor tulburări distimice (depresie majoră).

Persoanele cu TP depresivă au un sentiment persistent de tristețe, sunt pesimiste, pasive, modeste, nu au simțul umorului și de multe ori au impresia că nu merită să fie fericite; de asemenea, sunt predispuse la dezvoltarea tulburării distimice și a depresiei majore.

Lelord și Andre (2003) consideră că personalitatea depresivă se caracterizează prin următoarele:

• Pesimism: în orice situație s-ar afla, vede doar latura sumbră a acesteia, posibilele riscuri, supraevaluează aspectul negativ, minimalizându-l pe cel pozitiv.
• Dispoziție tristă: este posacă de obicei, chiar și atunci când lipsesc evenimentele neplăcute care să justifice această dispoziție.
• Anhedonia: nu prea resimte plăcerea, nici în cazul unor activități ori situații considerate în mod obișnuit ca fiind agreabile.
• Autodepreciere: nu se simte “la înălțime”, nutrește sentimente de inaptitudine ori de culpabilitate, chiar și atunci când ceilalți îl apreciază.

Diagnosticarea. 

Criteriile de cercetare pentru TP depresivă din Manualul de diagnostic și statistică al tulburărilor mintale DSM-IV-TR (2000) sunt următoarele:

1. Un pattern pervaziv de cogniții și comportamente depresive începând precoce în perioada adultă și prezent într-o varietate de contexte, după cum este indicat de cinci sau mai multe dintre următoarele:

• dispoziția habituală este dominată de tristețe, disperare;
• dezgust, dezolare, nefericire;
• ideea de sine se centrează pe convingerile de insuficiență;
• inutilitate și stimă de sine scăzută;
• este critic, acuzator și depreciativ față de sine;
• este ruminativ și dispus la aprehesiune (teamă vagă);
• este negativist, critic și intransigent față de alții;
• este pesimist;
• este înclinat spre sentimente de culpă sau remușcare:

1. Nu survine exclusiv în cursul episoadelor depresive majore și nu este explicată mai bine de tulburarea distimică:

Tulburarea apare în mod egal la bărbați și la femei.

Sunt incriminate: pierderi precoce, parentaj deficitar, stimă de sine scăzută, vinovăție, autopedepsire, pierdere precoce a obiectului iubit.

Cercetările arată că această TP are o prevalență crescută la membrii familiilor cu depresie majoră (APA, 2000).

Tratamentul. 

Psihoterapiile cognitiv-comportamentală au fost elaborate special pentru tratarea depresiei, obiectivul acestor terapii fiind acela de a-l ajuta pe pacient să-și reconsidere propria viziune pesimistă asupra lumii și asupra propriei persoane, de a-l învăța să gândească mai rațional și să găsească soluții la problemele sale.

Sursa: Steliana Rizeanu - Tulburările de personalitate, Editura Universitară, București, 2020.