Dumnezeu

    Când aveam 20 și ceva de ani nu mai credeam în Dumnezeu. Spuneam că dacă ar exista Dumnezeu, viața mea nu ar fi așa de grea. Credeam că dacă ar exista Dumnezeu nu m-ar lăsa să sufăr, nu ar permite acele lucruri. Eram mult îndepărtată de sufletul meu, de inima mea.

Greșeala #1 să crezi că Dumnezeu nu există.

Ce crea această convingere în viața mea? Eram nefericită, sufeream, mă străduiam din greu pentru rezultatele pe care le obțineam. 

Apoi L-am descoperit și L-am primit în inima mea. După cea mai profundă criză personală prin care am trecut și pe care începusem să o depășesc, am început să am credință. Însă acum lăsam totul pe El. Din nou făceam o eroare. Mă gândeam că Dumnezeu va face lucrurile în locul meu, că dacă El există, atunci totul va veni la mine natural. - Greșeala #2 să crezi că Dumnezeu va face lucrurile în locul tău.

Ce crea această convingere în viața ta? Eram fericită, dar nu obțineam rezultatele pe care le-aș fi vrut. Erau mult sub așteptări.

Când îl ai pe Dumnezeu cu tine, ai totul. Însă de tine depinde să-l primești în inima ta, să ai credință în nevăzut și să faci partea ta. 

Amintește-ți că Dumnezeu ți-a oferit deja o mulțime de daruri. Cum le folosești? 

Cum folosești facultățile intelectual superioare cu care ai fost înzestrat? Cum îți folosești gândirea, imaginația, rațiunea, voința, memoria, percepția și intuiția? Le folosești pentru a-ți împlini menirea pentru care te-ai născut? Cum folosesc oamenii greșit darurile lui Dumnezeu? 

🆘 Îți folosești memoria pentru a-ți aminti lucrurile neplăcute din trecutul tău sau pentru a-ți aminti că ai mai încercat și că nu funcționează? 
🆘 Îți folosești imaginația pentru a te gândi la ce e mai rău? 
🆘 Îți folosești voința pentru a-ți impune punctul de vedere și pentru a încerca din nou și din nou cu încăpățânare aceleași strategii care ai văzut că nu au dat roade? 
🆘 Îți folosești intuiția și asculți acea voce mică din cap care spune că tu nu poți, că încă nu ești pregătit? Cunoaște-te pe tine însuți și nu-ți risipi darurile. 

Ai venit aici cu un scop. Descopera-l. Poți crea o viață extraordinară atunci când îl ai pe Dumnezeu în inima ta și faci și tu partea ta de acțiune. 

Dumnezeu îți oferă însă și tu trebuie să fii pregătit să primești, iar pregătirea înseamnă lucrul cu Sinele zi de zi, dezvoltarea continuă a abilităților (profesionale, relaționale, de comunicare), proactivitate, dedicare, folosirea gândirii corecte și orice altceva este necesar pentru a te dezvolta ca om sau ca profesionist.

*text preluat*

Psihogenealogie

 Cu toții avem strămoși, aceasta însemnând că suntem un produs al materialului genetic transmis din generație în generație, un cumul al trăsăturilor fizice și psihice, de la cum arătăm până la cum ne comportăm, la care se adaugă experiențele proprii de viață, astfel rezultând cine suntem astăzi.

Putem să o numim “moștenire psihologică”.

Această moștenire poate fi uneori foarte greu de dus, deoarece poate avea consecințe problematice sau chiar dramatice pentru următoarea generație tânără.  De exemplu, o persoană poate reproduce inconștient aceeași problemă repetitivă întâlnită de generațiile sale anterioare.  Pentru a fi loial familiei sale, persoana va avea aceleași dificultăți și aceeași suferință, ceea ce îi permite să aparțină pe deplin tribului său.  Într-adevăr, plătind partea sa persoana își găsește și își păstrează poziția în familie.

Transmisia transgenerațională poate veni să saboteze toate eforturile pentru a vă trăi visul sau pur și simplu pentru a trăi mai bine.

Există patru niveluri de identificare a psihogenealogiei.

Nivelul 1: părinții, care evident sunt primul reper la care ne putem uita. Ei sunt direct responsabili pentru formarea caracterului dar și cea mai bună oglindire a propriilor noastre tipare psihologice.

Nivelul 2: unchii și mătușile, care sunt la fel de importanți ca și părinții în privința influenței ce s-a exercitat asupra psihicului nostru.

De la traiectoria socio-profesională, până la evenimente importante de viață: călătorii, capacități, dar și experiențe traumatice.

Nivelul 3: bunicii materni si paterni, istoria lor.

Astfel avem trei construcții de cupluri (părinții și bunicii), pentru a ne uita la nivelul lor de conștiință, relațiile lor, modul lor de gândire și de viață.

Putem observa adeseori o structură programată ce se repetă. 

Nivelul 4: străbunicii, care sunt fundația arborelui genealogic, poate cea mai accesibilă pentru fiecare dintre noi în prezent.

Avem și aici patru cupluri unde putem observa contextul istoric, celula familială, traiectoria lor, viziunile politice, studiile, activitățile, ocupațiile. 

Traiectoriile sentimentale (cunoscute sau nu): amanți, filiații necunoscute, homosexualitate, etc.

Ce tip de familie este? Unită, comunicativă, deschisă? Sau extremă, posesivă, indiferentă?

Secretele de familie există în toate, dar de natură diferită. Acestea pot fi de exemplu despre filiație, unde membrii de sex masculin au întreținut relații extraconjugale din care au rezultat copii nelegitimi. Sau poate că în familia din trecut au avut loc relații incestuoase și abuzuri, astfel apărând secretul ca mecanism de protecție.

Trădări, lupte pentru averi, rupturi, renegări.

Putem afla secretele de familie prin calea inconștientului, prin vise revelatoare, dar și prin tehnici terapeutice denumite Constelații, unde într-un cerc restrâns coordonat de către un specialist, putem primi răspunsurile dorite din întruparea inconștientă a membrilor respectivi din familie.

De asemenea, mai putem primi răspunsuri  de la persoanele ce au gravitat în jurul familiei noastre. 

Pentru ce servește ancheta familială?

Pentru a deservi scopului vieții, de creștere a conștiinței, ce se mai poate realiza și prin meditație, introspecție, călătorii inițiatice, dezvoltarea altruismului și empatiei.

Ancheta familială despre sănătatea strămoșilor, structura familială: fizică, psihică, patologii, adicții, operații, poate dezvălui răspunsuri la starea noastră actuală.

Freud își întreba pacienții “Pe cine vor să imite?”. Identificarea cu alți membri ai familiei, referitor la problemele de sănătate, ca răspuns somatic la capitolul afectiv. 

Tot ce ni se întâmplă este un răspuns la variațiile familiale. 

Sindromul aniversar

Josephine Hilgard (12 martie 1906 - 16 mai 1989) a fost psiholog, psihiatru și psihanalist de origine americană.  A fost profesor clinic la Departamentul de Psihiatrie de la Stanford Medical School.  Ea a efectuat cercetări privind sănătatea mintală și a dezvoltat teoria „reacțiilor aniversare”, care descria modul în care problemele psihiatrice ar putea fi declanșate la aniversările evenimentelor semnificative din viața unui pacient.

Josephine Hilgard a efectuat un studiu de-a lungul a 20 de ani în mai multe spitale, unde a urmărit fișele de internări și a descoperit strania coincidență a persoanelor internate pentru diverse afecțiuni la aceleași vârste cu cele a mamelor. 

În concluzie, așa cum Conștientizarea este primul pas spre vindecare, un pas esențial este autocunoașterea.

Iar o bună autocunoaștere începe din sânul familiei, pentru a ajuta la identificarea tiparelor psihologice și psihosomatice. 

Suportul unui apropiat bolnav

 Uneori, oamenii care se află în suferință fizică datorată unei boli grave sau terminale, încep să se comporte agresiv cu apropiații lor. Acesta este primul semnal de alarmă, urmat de apariția simptomelor fizice și adesea exprimarea îngrijorării membrilor familiei și prietenilor intimi. 

Comportamentul omului aflat în suferință poate fi dificil de gestionat. Datorită fricii, oamenii devin irascibili, iritați, nemulțumiți și au tendința de a apăsa cele mai sensibile “butoane” ce pot trezi o furtună în suflet atunci când doresc să provoace în celălalt aceeași suferință. Întreg procesul de însoțire/îngrijire a celui muribund sau bolnav grav este unul dureros pentru toți cei implicați. 

Nu este ușor dar cei bolnavi au nevoie doar de însoțire blândă din punct de vedere emoțional. 

Ținutul de mână este cel mai “la îndemână”.

Îmbrățișări dacă este o persoană mai apropiată.

Tonul vocii blând și reconfortant.

Încurajări în timpul conversațiilor, dar chiar și a sta împreună fără a vorbi, doar pentru alinare.

Trăind cu sentimentul dureros și temători că este o posibilitate în a-l pierde pe cel drag nu este ușor și putem claca uneori. Dar să nu uităm nicio clipă că cei în cauză au nevoie de noi pentru a fi tari pentru ei. 

Dacă treceți prin momente greu de gestionat singuri, cereți sprijin. Credința de exemplu poate ajuta foarte mult în acest gen de perioade. Și cel mai important: îngrijiți-vă și de Dvs. 

Corona coping

Fii bun cu mintea ta

 

 Problemele de sănătate mintală sunt frecvente.  Iată câteva sfaturi pentru a reduce stresul și a promova bunăstarea:

 Pauză. Respiră. Reflectă.

 Respirați încet: inspirați prin nas, apoi expirați încet.

 Respirația lentă este una dintre cele mai bune modalități de a reduce stresul, deoarece semnalează creierului să vă relaxeze corpul.

 Observați cum vă simțiți și ce gândiți, fără judecată.  În loc să răspunzi sau să reacționezi la acele gânduri sau sentimente, notează-le și apoi lasă-le să plece.

Conectează-te cu ceilalți.

 A vorbi cu oameni de încredere vă poate ajuta.  Păstrați contactul regulat cu persoanele apropiate.  Spuneți-le cum vă simțiți și împărtășiți orice îngrijorare.

Respectați o rutină sănătoasă.

 Da:

 Ridică-te și du-te la culcare la ore similare în fiecare zi.

 Țineți pasul cu igiena personală.

 Mâncați mese sănătoase în mod regulat.

 Fă sport regulat.  Doar să faceți 3-4 minute de intensitate a luminii mișcare fizică, cum ar fi mersul pe jos sau întinderea, vă va ajuta.

 Alocați timp pentru muncă și timp pentru odihnă.

 Faceți-vă timp pentru a face lucruri care vă plac.

 Faceți pauze regulate de la activitățile de pe ecranul pc-ului sau telefonului.

 Nu:

 Nu utilizați alcool și droguri ca modalitate de a face față fricii, anxietății, plictiselii și izolării sociale.

Fii bun cu tine și cu ceilalți.

 Nu vă așteptați prea mult de la voi în zilele dificile.  Acceptați că unele zile puteți fi mai productiv decât altele.

 Încercați să reduceți cât de mult urmăriți, citiți sau ascultați știri care vă fac să vă simțiți anxios sau stresat.  Căutați cele mai recente informații din surse de încredere la anumite ore ale zilei.

 Ajutarea altora poate fi bine și pentru tine.  Dacă puteți, oferiți sprijin persoanelor din comunitatea dvs. care ar putea avea nevoie de el.

Solicitați ajutor dacă aveți nevoie de el.

 Nu ezitați să căutați ajutor profesional dacă credeți că aveți nevoie de el. Liniile de ajutor pot fi, de asemenea, o sursă de sprijin. Echipa Arta Vindecării vă este alături în orice moment al zilei.

Sursa: Organizația mondială a sănătății.

5 sfaturi pentru cultivarea empatiei

Empatia este în centrul a ceea ce înseamnă a fi om.  Este o bază pentru a acționa etic, pentru relații bune de multe feluri, pentru a iubi bine și pentru succesul profesional.  Și este esențial pentru prevenirea agresiunii și a multor alte forme de cruzime.

 Empatia începe cu capacitatea de a lua o altă perspectivă, de a merge în pielea altuia.  Dar nu este doar această capacitate.  Agenții de vânzări, politicienii, actorii și specialiștii în marketing sunt adesea foarte pricepuți să vadã si alte perspective, dar este posibil să nu le pese de ceilalți.

Escrocii și tortionarii adoptă alte perspective, astfel încât să poată exploata punctele slabe ale oamenilor.  Empatia include prețuirea altor perspective și persoane.  Este vorba de luarea perspectivei și compasiune.

 Cum pot părinții să cultive empatia?  Următoarele cinci directii de ghidare sunt bazate pe cercetare și înțelepciunea practicienilor.

1. Empatizează cu copilul tău și modelează empatia pentru ceilalți.

 Copiii învață empatia atât din privirea noastră, cât și din experiența empatiei noastre față de ei.  Când empatizăm cu copiii noștri, aceștia dezvoltă atașamente sigure și de încredere cu noi.  Aceste atașamente sunt esențiale pentru dorința lor de a adopta valorile noastre și de a ne modela comportamentul și, prin urmare, pentru a-și construi empatia pentru ceilalți.

 Empatizarea cu copiii noștri ia multe forme, inclusiv adaptarea la nevoile lor fizice și emoționale, înțelegerea și respectarea personalităților lor individuale, interesul real pentru viața lor și îndrumarea lor către activități care reflectă o înțelegere a tipului de oameni care sunt și  lucrurile de care se bucură.

De asemenea, copiii învață empatia urmărindu-i pe cei pe care îi observăm și îi apreciem.  Vor observa dacă tratăm un chelner dintr-un restaurant sau un poștas ca și cum ar fi invizibili.  În ceea ce privește aspectul pozitiv, vor observa dacă primim o nouă familie în școala copilului nostru sau ne exprimăm îngrijorarea cu privire la un alt copil din clasa copilului nostru care se confruntă cu o provocare sau alta.

 În sfârșit, este important pentru noi să recunoaștem ce ar putea împiedica empatizarea noastră.  Suntem, de exemplu, epuizați sau stresați?  Copilul nostru ne apasă butoanele într-un mod specific care face uneori greu să ne îngrijim de ea sau de el?

 INCEARCA ASTA

Cunoaște-ți copilul.  Puneți întrebări copilului dumneavoastră.  De exemplu, “ce ai învățat astăzi care a fost interesant?  Care a fost cea mai grea parte a zilei tale?  Cum ți-ar plăcea cel mai mult să petreci o zi dacă ai putea face ceva?  Ai un prieten pe care îl respecti în mod special?  De ce respecti acea persoană?”.

 Dă dovadă de empatie pentru ceilalți, inclusiv pentru cei diferiți de tine.  Luați în considerare angajarea regulată în servicii comunitare sau modelați alte modalități de a contribui la o comunitate.  Și mai bine, ia în considerare să faci asta cu copilul tău.  Exprimã-ți interesul pentru cei din medii diferite care se confruntă cu multe tipuri diferite de provocări.

 Angajați-vă în auto-îngrijire și auto-reflecție.  Încercați să găsiți timp pentru a vă angaja în mod regulat într-o activitate - indiferent dacă mergeți la plimbare, citiți o carte, meditați sau vă rugați - care vă poate ajuta să nu fiți copleșiți de stres.  Reflectați și consultați-vă cu persoanele în care aveți încredere atunci când vă este greu să empatizați cu copilul dumneavoastră.

2. Faceți din grija pentru alții o prioritate și stabiliți-vă așteptări etice ridicate.

 Dacă copiii trebuie să prețuiască perspectivele celorlalți și să arate compasiune pentru ei, este foarte important ca aceștia să audă de la părinți că grija de ceilalți este o prioritate absolută și că este la fel de importantă ca propria lor fericire.  Chiar dacă majoritatea părinților spun că creșterea copiilor empatici este o prioritate, adesea copiii nu aud acest mesaj.

 INCEARCA ASTA

Păstrați un mesaj clar.  Luați în considerare mesajele zilnice pe care le transmiteți copiilor despre importanța grijii.  De exemplu, în loc să spui „Cel mai important lucru este că ești fericit”, ai putea spune „Cel mai important lucru este că ești bun și că ești fericit”.

 Dă prioritate îngrijirii atunci când vorbești cu alți adulți importanți din viața copiilor tăi.  De exemplu, întrebați profesorii și antrenorii dacă copiii dvs. au grijă de membrii comunității, pe lângă întrebările despre abilitățile lor academice, notele sau performanța.

 Ajutați-vă copiii să înțeleagă că lumea nu se învârte în jurul lor.  Uneori este vital ca părinții să pună preocuparea copiilor față de ceilalți deasupra fericirii lor, de exemplu, insistând uneori ca copiii să oprească televizorul și să ajute în casă, să fie politicoși chiar și atunci când au o dispoziție proastă sau să nu domine undele auditive atunci când vorbesc cu alți copii sau adulți.

3. Oferiți copiilor oportunități de a practica empatia.

 Copiii se nasc cu capacitate de empatie, dar trebuie să fie hrăniți cu aceasta de-a lungul vieții lor.  Învățarea empatiei este, în anumite privințe, cum ar fi învățarea unei limbi sau a unui sport.  Necesită practică și îndrumare.  Luând în considerare în mod regulat perspectivele și circumstanțele altor persoane, face ca empatia să devină un reflex natural și, prin încercări și erori, îi ajută pe copii să se adapteze mai bine sentimentelor și perspectivelor celorlalți.

 INCEARCA ASTA

 Faceți întâlniri de familie.  Țineți întâlniri de familie atunci când există provocări sau conflicte familiale și, în aceste întâlniri, dați copiilor o voce și încurajați-i să ia perspectiva altor membri ai familiei.  Ascultați cu atenție opiniile copiilor dvs. și rugați-i să asculte cu atenție opiniile celorlalți.

 Încurajează empatia pentru colegi.  Întrebați copiii despre colegii lor de clasă și despre ceilalți colegi.  Întrebați copiii când sunt în conflict cu colegii să ia în considerare perspectivele colegilor lor.

 Reflectă asupra empatiei și grijii.  Observați cu copilul dvs. când sunteți împreună și cineva manifestă o empatie puternică - sau arată o lipsă de empatie - fie în viața dvs. de zi cu zi, fie într-o carte sau la televizor.  Discutați de ce actele de empatie sunt importante și de ce lipsa de empatie poate fi dăunătoare.

 Discutați despre dilemele etice.  Discutați cu copilul dumneavoastră despre dilemele etice care îi ajută să aprecieze diferite perspective, de exemplu: „Ar trebui să invit un nou vecin la petrecerea mea de ziua de naștere atunci când cel mai bun prieten al meu nu-i place?” 

 Sprijin pentru a face cu.  Încurajați copiii nu doar să facă servicii, să „facă pentru” ceilalți, ci să „facă cu” ceilalți, lucrând cu diverse grupuri de studenți pentru a răspunde la problemele comunității.

4. Extindeți cercul de intrese al copilului dumneavoastră.

 Adesea vorbim despre empatie ca o cantitate.  De exemplu, vorbim despre copii ca având multã sau puțină empatie sau lipsă de empatie în întregime.  Cu toate acestea, problema nu este adesea dacă copiii pot empatiza sau cât de multă empatie au.  Pentru cine au empatie.  Pentru majoritatea dintre noi, nu este greu să avem empatie pentru membrii familiei și pentru prietenii apropiați.  Este, de asemenea, natura umană să ai empatie pentru oamenii care sunt ca noi într-un fel.  Dar adevărata problemă este dacă copiii (și adulții) au empatie în afara acelui cerc.  Ca părinți și îngrijitori, nu este important doar să modelăm aprecierea pentru multe tipuri de oameni.  Este important să îi ghidăm pe copii să înțeleagă și să aibă grijă de multe tipuri de oameni care sunt diferiți de ei și care se pot confrunta cu provocări foarte diferite de propriile provocări.

 INCEARCA ASTA

 Măriți și micșorați.  Ajutați copiii să învețe să mărească, acordându-se cu atenție celorlalți, dar și să micșoreze, luând în considerare multiple perspective și oameni.  Folosiți povești de ziare sau TV pentru a începe conversații cu copiii despre greutățile și provocările altor persoane, sau pur și simplu despre diferitele experiențe ale copiilor din altă țară sau comunitate.

 Înțelegeți pe cei care sunt diferiți sau se luptă.  Subliniați împreună cu copilul dvs. importanța ascultării cu adevărat a altora, în special a acelor persoane care pot părea necunoscute pe care nu le înțeleg imediat.  Încurajați copiii să ia în considerare sentimentele celor care ar putea fi vulnerabili, cum ar fi un copil care se confruntă cu probleme familiale sau un copil nepopular.  Oferiți copiilor câteva idei simple pentru a lua măsuri, cum ar fi alinarea unui coleg de clasă care a fost tachinat.

5. Ajutați copiii să-și dezvolte autocontrolul și să gestioneze sentimentele în mod eficient.

 Adesea, atunci când copiii nu își exprimă empatia, nu este pentru că nu o au.  Acest lucru se datorează faptului că un anumit sentiment sau imagine le blochează empatia.  Adesea abilitatea de a avea grijă de ceilalți este copleșită, de exemplu, de furie, rușine, invidie sau alte sentimente negative.

 Ajutarea copiilor să gestioneze aceste sentimente negative, precum și stereotipurile și prejudecățile despre ceilalți este adesea ceea ce „eliberează” empatia lor.

 INCEARCA ASTA

 Identifică sentimentele.  Numiți pentru copii sentimentele lor dificile, cum ar fi frustrarea, tristețea și furia și încurajați-i să vă vorbească despre motivul pentru care se simt așa.

 3 pași către autocontrol.  O modalitate simplă de a ajuta copiii să-și gestioneze sentimentele este de a practica împreună trei pași simpli: opriți-vă, respirați adânc prin nas și expirați prin gură și numărați până la cinci.  Încercați-l atunci când copiii dvs. sunt calmi.  Apoi, când îi vezi cum se supără, amintește-i despre pași și fă-i împreună.

 Rezolvați conflictele.  Practicați cu copilul dvs. cum să rezolvați conflictele.  Luați în considerare un conflict pe care dvs. sau copilul dvs. l-ați asistat sau ați experimentat, care a ieșit prost, și jucați roluri diferite moduri de a răspunde.  Încercați să realizați înțelegerea reciprocă - ascultarea și parafrazarea sentimentelor reciproce până când ambele persoane se simt înțelese.  Dacă copilul dumneavoastră vă observă că vă confruntați cu un sentiment dificil și este îngrijorat, discutați cu copilul despre modul în care îl gestionați.

(Sursa cercetãrii: Harvard.edu).

Cântecul vietii sale

     În Himba din Namibia din Africa de Sud, data nașterii unui copil este fixă, nu la momentul sosirii sale în lume, nici în concepția sa, ci mult mai devreme: din ziua în care copilul este gândit în mintea Mamei Sale  .⠀

 ⠀ Când o femeie decide că va avea un copil, se așează și se odihnește sub un copac și ascultă până când poate auzi cântecul copilului care vrea să se nască.  Și după ce a auzit cântecul acestui copil, se întoarce la bărbatul care va fi tatăl copilului pentru a-l învăța acel cântec.  Și apoi, când fac dragoste pentru a proiecta fizic copilul, cântă melodia copilului, pentru a-l invita. ⠀

Când mama este însărcinată, le învață pe moașele și femeile mai în vârstă din sat să cânte acestui copil. Iar atunci când copilul se naște, femeile în vârstă și oamenii din jur îi cântă melodia pentru a-l întâmpina. ⠀

 ⠀ Pe măsură ce copilul crește, ceilalți săteni îi învață cântecul.  Deci, dacă copilul cade sau se rănește, el găsește întotdeauna pe cineva care să-l ridice și să-i cânte melodia.  În mod similar, dacă copilul face ceva minunat sau trece cu succes prin riturile de trecere, oamenii din sat îi cântă cântecul pentru a-l onora.

 ⠀ În trib, există o altă oportunitate în care sătenii cântă pentru copil.  Dacă, în orice moment al vieții sale, persoana comite o infracțiune sau un act social aberant, individul este chemat în centrul satului și oamenii comunității formează un cerc în jurul său.  Apoi îi cântă melodia. ⠀

Tribul recunoaște că , corectarea comportamentului antisocial nu trece prin pedeapsă, ci prin dragoste și reamintire a identității.  Când îți recunoști propriul cântec, nu vrei sau nu trebuie să faci nimic care să-i facă rău celuilalt. ⠀

 Și la fel în viața lor.  În Căsătorie, cântecele sunt cântate împreună.

 ⠀ Și când, îmbătrânind, acest puști zace în patul lui, gata să moară, toți sătenii îi știu cântecul și ei cântă, pentru ultima oară, cântecul lui.

Autism emoțional

 Incapacitatea de a primi sprijin de la alții

 este un răspuns la traume.

 Condiția dvs. „Nu am nevoie de nimeni, voi face totul singur” este o tactică de supraviețuire.  Și ai avut nevoie de ea pentru a-ți proteja inima de abuz, neglijare, trădare și dezamăgire față de cei care nu au putut sau nu au vrut să fie acolo pentru tine.

 De la părintele care a lipsit și te-a abandonat la alegere sau de la părintele care nu a fost niciodată acasă să lucreze trei locuri de muncă pentru a te hrăni și a te găzdui.

 De la amanții care au oferit intimitate sexuală, dar nu au oferit niciodată un refugiu sigur care să-ți cinstească inima.

 Din prietenii și familia care au luat MEREU mai mult decât au dat vreodată.

 Din toate situațiile în care cineva ți-a spus „suntem împreună” sau „Te-am luat”, apoi te-a abandonat, lăsându-te să culegi piesele sparte când realitatea a devenit dură, lăsându-te să te ocupi și de partea ta și de partea lor.

 Din toate minciunile și toate trădările.

 Ai învățat pe parcurs că pur și simplu nu poți avea încredere în oameni.  Sau că ai putea avea încredere în oameni, dar numai până la un anumit punct.

 Independența extremă este o problemă de ÎNCREDERE.

 Ai învățat: dacă nu mă pun într-o situație în care mă bazez pe cineva, nu va trebui să fiu dezamăgit când nu vor apărea pentru mine sau când vor scăpa mingea ... pentru că ÎNTOTDEAUNA  vor scăpa mingea până la urmă, nu?

 Este posibil să fi fost chiar învățat intenționat această strategie de protecție de generații de strămoși răniți care au venit înaintea ta.

 Independența extremă este o grevă preventivă împotriva durerii.

 Deci, nu ai încredere în nimeni.

 Și nici tu nu ai încredere în tine pentru a alege oameni.

 A avea încredere înseamnă a spera, a avea încredere înseamnă a fi vulnerabil.

 „Nu mai faceți niciodată”, promiteți.

 Dar, indiferent de modul în care îl îmbraci și îl afișezi cu mândrie, pentru a face să pară că acest nivel de independență este ceea ce ți-ai dorit întotdeauna să fii, în adevăr, este inima ta rănită, cicatrizată, frântă, în spatele unui perete protector de cărămidă.

 Impenetrabil.  Nimic nu intră. Nu intră nici un rău. Dar nici o iubire nu intră.

 Cetățile și armurile sunt pentru cei aflați în luptă sau care cred că lupta vine.

 Este un răspuns la traume.

 Vestea bună este că trauma recunoscută este o traumă care poate fi vindecată.

 Ești demn să ai sprijin.

 Ești demn să ai un parteneriat adevărat.

 Ești demn de iubire.

 Ești demn să-ți țină cineva inima.

 Ești demn să fii adorat.

 Ești demn să fii prețuit.

 Ești demn să spui cuiva: „Te odihnești.  Ma descurc."  Și îndeplinește de fapt această promisiune.

 Ești demn să primești.

 Ești demn să primești.

 Ești demn.

 Nu trebuie să-l câștigi.

 Nu trebuie să o demonstrați.

 Nu trebuie să te târguiești pentru asta.

 Nu trebuie să cerșești.

 Ești demn.

 VREDNIC.

 Pur și simplu pentru că exiști.

Taine individuale

Iată 7 lucruri, pe care trebuie să le țineți în taină, indiferent de legăturile voastre de rudenie.

1. Primul lucru pe care trebuie să-l păstrați în secret, sunt planurile de viitor. Nu spuneți nimănui până planurile nu se vor îndeplini. Orice idee nu este ideală și are unele puncte slabe, în care se poate lovi foarte ușor.

2. Al doilea lucru despre care este bine să nu spuneți nimic, sunt faptele de milostenie. Un lucru bun este o raritate în această lume și de aceea trebuie păzit foarte bine. Nu vă lăudați cu faptele bune. Mândria va înlătura tot binele care a venit din această milostenie.

3. Al treilea lucru despre care nu trebuie să vorbim o reprezintă nevoinţa noastră. Nu relataţi tuturor despre limitele dvs. în alimentație, somn, rugăciune etc. Asceza fizică aduce foloase dacă este în coordonare cu starea emoțională.

4. Al patrulea lucru despre care trebuie să tăcem este curajul și bărbăția noastră. Unii au încercări interioare, alții încercări exterioare. Încercările exterioare se observă, de aceea oamenii primesc medalii, însă dacă au fost depășite anumite încercări interioare nimeni nu le poate observă și de aceea nici nu aveți premii pentru ele.

5. Al cincilea lucru sunt cunoștințele duhovnicești. Acestea au diferite niveluri și trebuie dezvăluite doar la un anumit nivel de pregătire. Principala greșeală a începătorilor este dorința de a împărtăși celorlalţi propria starea duhovnicească, care în loc să le aducă liniște, le aduce tulburare.

6. Al șaselea lucru despre care nu trebuie vorbiţi sunt problemele familiale. Țineți minte: cu cât mai puțin veți vorbi despre problemele din familia dvs. cu atât ea va fi mai puternică și mai stabilă. Cearta este îndepărtarea energiei negative care se adună în procesul de comunicare.

7. Al șaptelea lucru despre care nu trebuie să vorbiți sunt cuvintele urâte pe care le-ați auzit. Puteți să vă murdăriți încălțămintea sau puteți să vă murdăriți conștiința. Dacă veniți acasă și spuneți tot ce ați auzit de la un necioplit pe stradă, nu vă va deosebi de acea persoană care a venit acasă și nu s-a descălțat.