Psihogenealogie

 Cu toții avem strămoși, aceasta însemnând că suntem un produs al materialului genetic transmis din generație în generație, un cumul al trăsăturilor fizice și psihice, de la cum arătăm până la cum ne comportăm, la care se adaugă experiențele proprii de viață, astfel rezultând cine suntem astăzi.

Putem să o numim “moștenire psihologică”.

Această moștenire poate fi uneori foarte greu de dus, deoarece poate avea consecințe problematice sau chiar dramatice pentru următoarea generație tânără.  De exemplu, o persoană poate reproduce inconștient aceeași problemă repetitivă întâlnită de generațiile sale anterioare.  Pentru a fi loial familiei sale, persoana va avea aceleași dificultăți și aceeași suferință, ceea ce îi permite să aparțină pe deplin tribului său.  Într-adevăr, plătind partea sa persoana își găsește și își păstrează poziția în familie.

Transmisia transgenerațională poate veni să saboteze toate eforturile pentru a vă trăi visul sau pur și simplu pentru a trăi mai bine.

Există patru niveluri de identificare a psihogenealogiei.

Nivelul 1: părinții, care evident sunt primul reper la care ne putem uita. Ei sunt direct responsabili pentru formarea caracterului dar și cea mai bună oglindire a propriilor noastre tipare psihologice.

Nivelul 2: unchii și mătușile, care sunt la fel de importanți ca și părinții în privința influenței ce s-a exercitat asupra psihicului nostru.

De la traiectoria socio-profesională, până la evenimente importante de viață: călătorii, capacități, dar și experiențe traumatice.

Nivelul 3: bunicii materni si paterni, istoria lor.

Astfel avem trei construcții de cupluri (părinții și bunicii), pentru a ne uita la nivelul lor de conștiință, relațiile lor, modul lor de gândire și de viață.

Putem observa adeseori o structură programată ce se repetă. 

Nivelul 4: străbunicii, care sunt fundația arborelui genealogic, poate cea mai accesibilă pentru fiecare dintre noi în prezent.

Avem și aici patru cupluri unde putem observa contextul istoric, celula familială, traiectoria lor, viziunile politice, studiile, activitățile, ocupațiile. 

Traiectoriile sentimentale (cunoscute sau nu): amanți, filiații necunoscute, homosexualitate, etc.

Ce tip de familie este? Unită, comunicativă, deschisă? Sau extremă, posesivă, indiferentă?

Secretele de familie există în toate, dar de natură diferită. Acestea pot fi de exemplu despre filiație, unde membrii de sex masculin au întreținut relații extraconjugale din care au rezultat copii nelegitimi. Sau poate că în familia din trecut au avut loc relații incestuoase și abuzuri, astfel apărând secretul ca mecanism de protecție.

Trădări, lupte pentru averi, rupturi, renegări.

Putem afla secretele de familie prin calea inconștientului, prin vise revelatoare, dar și prin tehnici terapeutice denumite Constelații, unde într-un cerc restrâns coordonat de către un specialist, putem primi răspunsurile dorite din întruparea inconștientă a membrilor respectivi din familie.

De asemenea, mai putem primi răspunsuri  de la persoanele ce au gravitat în jurul familiei noastre. 

Pentru ce servește ancheta familială?

Pentru a deservi scopului vieții, de creștere a conștiinței, ce se mai poate realiza și prin meditație, introspecție, călătorii inițiatice, dezvoltarea altruismului și empatiei.

Ancheta familială despre sănătatea strămoșilor, structura familială: fizică, psihică, patologii, adicții, operații, poate dezvălui răspunsuri la starea noastră actuală.

Freud își întreba pacienții “Pe cine vor să imite?”. Identificarea cu alți membri ai familiei, referitor la problemele de sănătate, ca răspuns somatic la capitolul afectiv. 

Tot ce ni se întâmplă este un răspuns la variațiile familiale. 

Sindromul aniversar

Josephine Hilgard (12 martie 1906 - 16 mai 1989) a fost psiholog, psihiatru și psihanalist de origine americană.  A fost profesor clinic la Departamentul de Psihiatrie de la Stanford Medical School.  Ea a efectuat cercetări privind sănătatea mintală și a dezvoltat teoria „reacțiilor aniversare”, care descria modul în care problemele psihiatrice ar putea fi declanșate la aniversările evenimentelor semnificative din viața unui pacient.

Josephine Hilgard a efectuat un studiu de-a lungul a 20 de ani în mai multe spitale, unde a urmărit fișele de internări și a descoperit strania coincidență a persoanelor internate pentru diverse afecțiuni la aceleași vârste cu cele a mamelor. 

În concluzie, așa cum Conștientizarea este primul pas spre vindecare, un pas esențial este autocunoașterea.

Iar o bună autocunoaștere începe din sânul familiei, pentru a ajuta la identificarea tiparelor psihologice și psihosomatice.