Tulburarea de personalitate depresivă

 Tulburarea de personalitate depresivă figurează în manualul DSM-IV-TR (2000) la categoria tulburărilor de personalitate non-specifice, în curs de cercetare, alături de tulburarea pasiv-agresivă, iar în manualul DSM-5 (2013) nu mai este inclusă.

TP depresivă se caracterizează prin gânduri și comportamente depresive, dispoziție dominată de amărăciune, lipsă de bucurii, veselie și spontaneitate, stimă de sine scăzută și inadecvare, sentimente de vinovăție și remușcare (Tudose, 2007). Aceste cogniții și comportamente depresive se manifestă în afara unui episod depresiv major și nu pot fi explicate prin intermediul unor tulburări distimice (depresie majoră).

Persoanele cu TP depresivă au un sentiment persistent de tristețe, sunt pesimiste, pasive, modeste, nu au simțul umorului și de multe ori au impresia că nu merită să fie fericite; de asemenea, sunt predispuse la dezvoltarea tulburării distimice și a depresiei majore.

Lelord și Andre (2003) consideră că personalitatea depresivă se caracterizează prin următoarele:

• Pesimism: în orice situație s-ar afla, vede doar latura sumbră a acesteia, posibilele riscuri, supraevaluează aspectul negativ, minimalizându-l pe cel pozitiv.
• Dispoziție tristă: este posacă de obicei, chiar și atunci când lipsesc evenimentele neplăcute care să justifice această dispoziție.
• Anhedonia: nu prea resimte plăcerea, nici în cazul unor activități ori situații considerate în mod obișnuit ca fiind agreabile.
• Autodepreciere: nu se simte “la înălțime”, nutrește sentimente de inaptitudine ori de culpabilitate, chiar și atunci când ceilalți îl apreciază.

Diagnosticarea. 

Criteriile de cercetare pentru TP depresivă din Manualul de diagnostic și statistică al tulburărilor mintale DSM-IV-TR (2000) sunt următoarele:

1. Un pattern pervaziv de cogniții și comportamente depresive începând precoce în perioada adultă și prezent într-o varietate de contexte, după cum este indicat de cinci sau mai multe dintre următoarele:

• dispoziția habituală este dominată de tristețe, disperare;
• dezgust, dezolare, nefericire;
• ideea de sine se centrează pe convingerile de insuficiență;
• inutilitate și stimă de sine scăzută;
• este critic, acuzator și depreciativ față de sine;
• este ruminativ și dispus la aprehesiune (teamă vagă);
• este negativist, critic și intransigent față de alții;
• este pesimist;
• este înclinat spre sentimente de culpă sau remușcare:

1. Nu survine exclusiv în cursul episoadelor depresive majore și nu este explicată mai bine de tulburarea distimică:

Tulburarea apare în mod egal la bărbați și la femei.

Sunt incriminate: pierderi precoce, parentaj deficitar, stimă de sine scăzută, vinovăție, autopedepsire, pierdere precoce a obiectului iubit.

Cercetările arată că această TP are o prevalență crescută la membrii familiilor cu depresie majoră (APA, 2000).

Tratamentul. 

Psihoterapiile cognitiv-comportamentală au fost elaborate special pentru tratarea depresiei, obiectivul acestor terapii fiind acela de a-l ajuta pe pacient să-și reconsidere propria viziune pesimistă asupra lumii și asupra propriei persoane, de a-l învăța să gândească mai rațional și să găsească soluții la problemele sale.

Sursa: Steliana Rizeanu - Tulburările de personalitate, Editura Universitară, București, 2020.

 

Poveste terapeutica ANXIETATE - Zana si pana fermecata

 In aceasta poveste este vorba despre o fetita destul de speriata de Vrajitoarea cea Rea care apare in jocurile si visele ei. Din pacate si oamenii mari din jurul ei seamana de multe ori cu Vrajitoarea cea Rea. Aparitia vrajitoarei o face sa traiasca sentimente intense de frica, sa se simta vulnerabila, sa fie timida, retinuta, lipsita de putere, foarte putin comunicativa. De asemenea, ea are si vise urate.

Intr-o zi, pe fetita cu pricina, o viziteaza Zana cea Buna, caci Zana are pentru ea un leac. Ea deja stie ce o supara pe fetita, asa ca poposeste in camera fetitei si ii spune cu glasul ei bland:

– Draga mea fetita, este adevarat ca Vrajitoarea cea Rea exista. Și intr- adevar, este destul de rea, iar copiilor din lumea intreaga le este frica de ea. Dar, adu-ti aminte ca, in toate poveștile, copiii reusesc sa scape din ghearele rautacioase ale vrajitoarei. Spune-mi, tu ai auzit pana acum de vreun copil chinuit de vrajitoare si nesalvat?

Fetita, desi uimita de aparitia Zanei, ii raspunde fara sa stea prea mult pe ganduri:

– Nu, nu am auzit. De cele mai multe ori, vrajitoarelor le vine cineva de hac. De multe ori mor sau raman neiubite de nimeni, singure, in cautare de copii speriati, singuri si fara protectie.

– Ei, da, se pare ca au si ele o treaba de facut, spuse Zana. Uite, ca sa scapi de Vrajitoarea cea Rea iti dau aceasta pana.

Și Zana ii intinse fetitei o pana frumos colorata.

– Este o pana fermecata, spuse Zana. De cate ori te temi de vreo vrajitoare, misca pana, uite asa ca si cum iti faci vant cu un evantai. Aerul racoros pe care il vei simti atunci va face sa apara Binele si Frumosul. Atunci vrajitoarea se va retrage pentru ca tine prea mult la viata ei asa urata cum e, iar tu vei fi in siguranta.

– Stii, spuse fetita facandu-si vant cu pana fermecata, imi e chiar mila de Vrajitoarea cea Rea. Si chiar o iubesc putin. Saracuta, e singura, mereu pusa pe fuga si asa de urata! Nici nu e de mirare de ce e atat de rea! O, Zana buna, sa stii ca o accept pe biata Vrajitoare. Pe toate vrajitoarele rele le accept.

– Esti o fetita inteleapta, spuse Zana. Nu iti promit ca Vrajitoarea cea Rea va deveni buna. S-ar putea sa ramana rea, asa cum o stii. Insa ai pana fermecata ce te ajuta intotdeauna sa treci prin momentele grele.

 – Iti multumesc, Zana mea Buna. Iti multumesc pentru ajutorul tau.

Si Zana cea Buna a zambit, a imbratisat-o pe fetita si apoi a disparut asa cum a aparut, de nicaieri, stiind ca de-acum, fetita are curaj sa se plimbe prin locuri primejdioase, chiar sipe acolo pe unde obisnuiesc sa umble Vrajitoarele cele Rele.

Tulburarea de personalitate pasiv-agresivă

 Termenul de pasiv-agresiv a fost utilizat prima dată de către psihiatrul colonel William Menninger în publicația “Nomenclature and Method of Recording Diagnoses” (U.S. War Department, 1945) cu referire la reacțiile colerice ale soldaților neobișnuiți cu rigorile vieții militare care, în principiu, se supuneau rigorilor militare, dar o făceau cu ostilitate manifestată prin amânarea sau uitarea îndeplinirii unei sarcini sau îndeplinirea acesteia fără nici un pic de eficiență. (Murphy și Oberlin, 2007).

TP pasiv-agresivă a fost introdusă în DSM-IV-TR (2000) în categoria Tulburările de personalitate fără altă specificație, criteriile sale de cercetare fiind în curs de validare, iar în clasificarea DSM-5 (2013) este menționată în anexă, în categoria Alte tulburări de personalitate, în așteptarea validării sale ca diagnostic.

Tulburarea este denumită și negativistă, subiecții din acest grup manifestând permanent o rezistență pasivă la orice solicitare socială sau profesională, fiind opoziționiști, negativiști și sabotori mascați. 

Se consideră că persoanele cu această TP au crescut într-un mediu rigid, strict, în care nu au putut să-și exprime opiniile și au învățat să nu refuze nici o solicitare din partea părinților, pentru a nu-i supăra sau deranja, nici în situația în care nu doreau să facă un anumit lucru.

Caracteristicile principale ale acestei TP sunt rezistența la solicitări, însoțită de amânarea răspunsului la rugăminți și o relație de dependență ostilă cu persoana semnificativă cu care se află în relație (Tudose, 2007).

Aceste persoane nu au încredere în forțele proprii și au o stimă de sine scăzută, sunt în permanență îmbufnate și manifestă resentimente și invidie față de colegi.

Millon (1993) a adăugat patru caracteristici suplimentare ale TP pasiv-agresive:

• stare afectivă iritabilă;
• Ambivalent cognitiv;
• Imagine de sine nesatisfăcătoare;
• Relații interpersonale oscilante.

Murphy și Oberlin (2007) precizează faptul că agresivitatea pasivă poate fi asociată cu următoarele simptome:

• Iritabilitate cronică și depresie cronică;
• Egocentrism/narcisism/vanitate;
• Grad scăzut de autoapreciere;
• Comportament demonstrativ sau autodistructiv;
• Comportament adictiv, abuz de substanțe;
• Conduită inadmisibilă, care se vede scuzată din multe motive.

Persoanele cu TP pasiv-agresivă adoptă în exterior o atitudine docilă, dar în realitate ascund o mânie latentă, manifestată prin acțiuni cu finalitate manipulatoare, vindicative, care le permit să nege orice responsabilitate, blochează rezolvarea problemelor, au motivația de a răni sau indispune și un efect nociv asupra relațiilor (Murphy și Oberlin, 2007).

Se presupune că ar fi implicate anumite comportamente învățate, modelarea parentală, dificultăți precoce cu autoritatea, autonomia, dependența, submisivitatea și sfidarea.

Dpdv al relației, persoanele pasiv-agresive pot avea un stil de comunicare mai dificil, sunt politicoase și cooperante doar la suprafață, făcând acest lucru pentru a construi un raport bun cu ceilalți. La serviciu sunt pasive, evită să ia decizii, nu participă la discuții, nu-și expun punctul de vedere, nu obiectează deschis și le plictisesc schimburile de idei; exagerează ostentativ dificultatea sarcinilor primite și întârzie să le îndeplinească.

Lelord și Andre (2003) enumeră următoarele caracteristici ale persoanei cu TP pasiv-agresivă:

• Manifestă rezistență la exigențele celorlalți, atât în domeniul profesional, cât și în viața personală;
• Are probleme cu reprezentanții autorității, le pune la îndoială ordinele;
• Tărăgănează în îndeplinirea sarcinilor, se consideră neînțeleasă și rău tratată.

Criteriile de cercetare pentru personalitatea pasiv-agresivă (negativistă) conform DSM-IV (2000) se referă la un pattern pervaziv de atitudini negativiste și de rezistență pasivă la cererile de performanță adecvată, începând precoce în perioada adultă și prezent într-o varietate de contexte, după cum este indicat de patru (sau mai multe) din următoarele:

• Se opune pasiv îndeplinirii sarcinilor sociale și profesionale de rutină;
• Se plânge că nu este înțeles și apreciat de alții;
• Este sumbru și certăreț;
• Critică și disprețuiește fără motiv autoritatea;
• Își exprimă invidia și resentimentele față de cei evident mai prosperi;
• Își exprimă în mod exagerat și persistent acuzele de neșansă personală;
• Alternează între sfidare ostilă și penitență.

Ca etiologie putem vorbi despre moștenire genetică, comportament învățat prin model parental sau dificultăți precoce în relația cu autoritatea (familie, societate).

Studiile efectuate de Fossati și colaboratorii săi (2000) au demonstrat existența unei corelații semnificative cu TP narcisistă, având în comun caracteristici precum grandoarea și exploatarea interpersonală și s-a emis concluzia că TP pasiv-agresivă ar fi mai degrabă un subtip al acestei personalități, decât o tulburare de sine-stătătoare.

În același timp, însă, studiile efectuate de Vereycken, Vertommen și Corveleyn (2002) au demonstrat că această TP este asociată frecvent cu conflicte cronice cu autoritatea, care nu sunt asociate semnificativ și cu alte TP, deci validează ideea că TP pasiv-agresivă reprezintă un diagnostic distinct.

Tratamentul.

Pacienții cu TP pasiv-agresivă au convingerea că exprimarea dezacordului față de ceilalți va determina pierderea autonomiei, astfel că ei răspund solicitărilor într-o manieră pasivă și indirectă.

În cadrul tratamentului apare opoziția pacientului față de intervenția psihologului; acesta trebuind să facă pacientul conștient de opoziționismul său și să utilizeze tehnicile de antrenament asertiv, trainingul abilităților sociale și al comunicării, managementul furiei. 

Persoana în cauză trebuie să înțeleagă că poate avea încredere și că vor colabora pentru a rezolva problemele, interacțiunea având rezultate pozitive.

Sursa: Steliana Rizeanu - Tulburările de personalitate, Editura Universitară, București, 2020.