marți, 15 iulie 2025

Lucrare de disertație: Capitolul 2

 

Cercetare: Beneficiile psiho-emoționale ale deținerii animalelor de companie

 

2.1 Obiective:

Conștientizarea faptului că animalele de companie sunt mai mult decât atât, și necesitatea reglementării condițiilor în care oamenii care suferă de probleme de sănătate psiho-emoțională pot fi însoțiți de către aceste animale în locuri publice unde în mod normal legislația interzice aceasta, în baza unei evaluări eliberate de către psiholog sau lucrător din domeniul sănătății. 

În SUA, conform amendamentului care menționează deținerea unui animal de sprijin emoțional, proprietarii de locuințe nu pot: să solicite chiriașilor să plătească taxe suplimentare pentru animalele de sprijin emoțional, să solicite informații cu privire la gradul de dizabilitate a persoanei sau să solicite fișe medicale detaliate sau refuză să găzduiască un animal de sprijin emoțional.

Cu toate acestea, chiriașii sunt responsabili din punct de vedere financiar dacă animalul lor provoacă orice fel de daune persoanelor sau bunurilor.

            În Romania, ar fi utilă recunoașterea deținerii animalelor de companie pentru suport emoțional datorită beneficiilor pe care acestea le aduc sănătății psiho-emoționale deținătorilor lor, și facilitarea accesului cu animalele de companie în locuri publice cum ar fi centrele comerciale, unde nivelul de anxietate socială poate crește la cote imense, sau în zona litoralului românesc, ș.a.m.d., bineînțeles cu respectarea condițiilor de igienă și de comportament adecvat.

 

2.2 Ipoteze:

1). Presupunem că deținerea unui animal de companie contribuie la stabilitatea psiho-emoțională a stăpânului.

2). Considerăm că deținerea unui animal de companie ușurează simptomele anxietății sociale.

3). Presupunem că animalul de companie ameliorează simptomele depresiei.

4). Considerăm că oamenii care au animal de companie sunt mai satisfăcuți de viață.

 

2.3 Subiecți:

Deținători de animale de companie, de sex masculin și feminin, cu vârste cuprinse între 25 - 60 ani, din mediul urban.

 

2.4 Metodologie:

Patru chestionare descărcate de pe site-ul researchcentral.ro, și opt întrebări pentru identificarea tipului de animal de companie deținut și relația cu acesta.

La începutul chestionarului, subiecții au primit avizul de consimțământ și de protecție a datelor personale, și au fost rugați să specifice vârsta, genul, și mediul de proveniență.

·       Chestionar compus:

1.         Deții animal de companie?

2.         Câte animale de companie deții?

3.         Ce fel de animal deții?

4.         Ieși la plimbare cu animalul tău?

5.         Îl hrănești și îl îngrijești?

6.         Te joci cu animalul tău?

7.         Împărtășești momente de apropiere și afecțiune cu acesta?

8.         Ai putea afirma că simți o îmbunatățire a dispoziției emoționale în urma deținerii unui animal de companie?

 

·       Stabilitate http://www.researchcentral.ro/detalii.php?id=45 (10 itemi)

1. Rareori mă supăr pe cineva.
2. Nu mă las cu uşurinţă agasat(ă) de lucruri.
3. Nu devin frustrat(ă) cu uşurință.
4. Mă simt doar rareori ofensat(ă).
5. Îmi păstrez cumpătul.
6. Devin cu uşurinţă stresat. (R)
7. Mă supăr uşor. (R)
8. Sunt deranjat(ă) cu ușurință în starea mea emoțională de evenimentele din jurul meu. (R)
9. Îmi schimb starea de spirit foarte des. (R)
10. Devin absorbit de problemele mele. (R)

 

·       Lipsa anxietății sociale http://www.researchcentral.ro/detalii.php?id=201 (6 itemi)

1. Mă exprim uşor.
2. Mă pricep să gestionez situaţiile sociale.
3. Nu mă simt jenat(ă) cu uşurinţă.
4. Mi se pare greu să ma apropii de ceilalţi. (R)
5. Sunt circumspect(ă) atunci când vine vorba de a întâlni oameni noi. (R)
6. Îmi este teamă să atrag atenţia asupra mea. (R)

 

·       Lipsa depresiei http://www.researchcentral.ro/detalii.php?id=198 (6 itemi)

1. Rareori mă simt trist(ă) sau melancolic(ă).
2. Iubesc viaţa.
3. Trec ușor peste eşecuri.
4. Deseori mă simt trist(ă). (R)
5. Sunt deseori nefericit(ă). (R)
6. Am frecvent schimbări ale stării de spirit. (R)

 

·       Scala satisfactiei cu viata http://www.researchcentral.ro/detalii.php?id=444 (5 itemi)

1. În general viața mea este aproape de idealul meu.
2. Condițiile vieții mele sunt excelente.
3. Sunt satisfăcut(ă) de viața mea.
4. Până acum am obținut lucrurile importante pe care mi le-am dorit în viața mea.
5. Dacă mi-aș putea trăi din nou viața, nu aș schimba aproape nimic.

 

2.1. Obiectivele cercetării

 

2.1.1 Obiectivul general

 

Prin studiul de față, mi-am propus să evidențiez aspectele concludente care prin natura lor specifică, pot determina că deținerea unui animal de companie poate să influențeze pozitiv stările psiho-emoționale ale deținătorilor.

 

2.1.2 Obiectivele secundare

 

-        să aflu în ce mod  influențează deținerea unui animal de companie nivelul de stabilitate emoțională al deținătorilor acestora;

-        să identific în ce măsură deținerea unui animal de companie poate interfera cu lipsa simptomelor de depresie și anxietate socială;

-        să analizez în ce măsură deținerea unui animal de companie poate influența nivelul satisfacției cu viața al deținătorilor acestora;

-        să aflu în ce măsură persoanele care dețin animale de companie au stări psiho-emoționale mai bune, în comparație cu persoanele care nu dețin un animal de companie.

 

2.2 Ipotezele cercetării

 

Variabilele dependente incluse în studiul de față sunt stabilitatea emoțională, lipsa depresiei, lipsa anxietății sociale și satisfacția cu viața, iar variabila independentă este reprezentată de cele două categorii de persoane analizate, cele care dețin animale de companie, respectiv cele care nu dețin animale de companie.

 

2.2.1 Ipoteze generale

 

1).  Presupunem că există o legătură între deținerea unui animal de companie și stabilitatea emoțională.

2). Presupunem că există o legătură între deținerea unui animal de companie și lipsa anxietății sociale.

3). Presupunem că există o legătură între deținerea unui animal de companie și lipsa depresiei.

4). Presupunem ca există o legătură între deținerea unui animal de companie și satisfacția cu viața.

 

2.2.2 Ipoteze de lucru

 

H1: Presupunem că persoanele care dețin un animal de companie au un nivel mai ridicat de stabilitate emoțională, în comparație cu persoanele care nu dețin un animal de companie.

H2: Presupunem că persoanele care dețin un animal de companie au un nivel mai scăzut al anxietății sociale, în comparație cu persoanele care nu dețin un animal de companie.

H3: Presupunem că persoanele care dețin un animal de companie au un nivel mai scăzut al depresiei, in comparație cu persoanele care nu dețin un animal de companie.

H4: Presupunem că persoanele care dețin un animal de companie au un nivel mai ridicat de satisfacție cu viața, în comparație cu persoanele care nu dețin un animal de companie.

 

 2.3. Lotul de participanți

 

Studiul de față a utilizat un eșantion alcătuit din 56 de persoane, cu vârste cuprinse între 23 și 66 de ani, cu media vârstei de 44,41 de ani și abaterea standard de 8,32. Lotul de participanți a fost împarțit în două categorii, persoane care dețin animale de companie (53,6%) și persoane care nu dețin animale de companie (46,4%). Datele au fost colectate în urma aplicării instrumentelor incluse în acest studiu, on-line, prin intermediul chestionarului plasat pe o platformă virtuală (Google Forms). Toată procedura s-a aplicat sub asigurarea confidențialității participanților.

 

2.4 Metode și instrumente de cercetare 

 

Stabilitatea emoțională a fost testată prin intermediul unei scale cu 10 itemi. Aceasta este o subscală și face parte din chestionarul The 45 AB5C Facets, adaptat și etalonat pentru populația din România de către Dragoș Iliescu. Indicațiile privind scorarea ne indică o scală sumativă, scorurile obținute astfel fiind însumate sau făcându-se o medie a lor.

Lipsa depresiei a fost testată prin intermediul unei scale cu 6 itemi. Aceasta este o subscală și face parte din chestionarul The 44 Lower-Level HPI Scales, adaptat și etalonat in țara noastră pentru alcătuirea Setului Internațional de Itemi de Personalitate (IPIP) de către Iliescu, D., Popa, M., & Dimache, R. (2015).

Lipsa anxietății sociale, de asemenea, a fost testată prin intermediul unei scale cu 6 itemi. Aceasta este o subscală și face parte din chestionarul The 44 Lower-Level HPI Scales, adaptat și etalonat in țara noastră de pentru alcătuirea Setului International de Itemi de Personalitate (IPIP) de către Dragoș Iliescu și colab., (2015).

Scala Satisfacției cu viața este o subscală cu 5 itemi și face parte din The Satisfaction With Life Scale (SWLS), chestionar tradus, adaptat si etalonat in România de către Stevens, M. J., Lambru, I., Sandu, C. G., Constantinescu, P.-M., Butucescu, A., & Uscatescu, L. (2012).

 

 

 

 

2.5. Prelucrarea și prezentarea datelor cercetării

 

Rezultatele obținute în urma aplicării chestionarelor au fost analizate prin intermediul programului SPSS. În prima etapă am recurs la introducerea bazei de date din platforma online Google Forms în programul de calcul Excel pentru așezarea tuturor datelor într-o anumită ordine, ca mai apoi să o transfer în programul statistic SPSS. Prima operație efectuată a fost analizarea frecvențelor statistice, a mediei și abaterii standard a variabilelor incluse în studiu, inclusiv a celor demografice. Ulterior am efectuat recodarea itemilor reversați, acolo unde a fost cazul, am calculat scorul total pentru fiecare variabilă și am efectuat analiza normalității distribuției datelor statistice. Mai departe, pentru testarea celor 4 ipoteze am analizat diferențierea celor două grupuri studiate pentru cele patru variabile dependente studiate. Menționez faptul că, pentru analiza ipotezelor cercetării am utilizat fie un test parametric, fie unul neparametric, în funcție de rezultatele analizei normalității distribuției datelor statistice.

 

2.5.1 Analiza descriptivă a datelor

 

Caracteristicile frecvențelor demografice ale participanților la studiu sunt prezentate în următoarele tabele:

 

Tabelul 1. Distribuția participanților în funcție de gen.

 

Genul participanților:

 

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative Percent

Valid

Masculin

19

33.9

33.9

33.9

Feminin

37

66.1

66.1

100.0

Total

56

100.0

100.0

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În urma analizei și conform rezultatelor obținute, am constatat că din cei 56 de participanți la studiu, 19 participanți (33,9%) sunt de gen masculin, în timp de 37 de participanți (66,1%) sunt de gen feminin. Ilustrarea grafică a acestor rezultate se regăsește în figura 1.              

                                   

    

                     Figura 1. Distribuția participanților în funcție de gen

 

 

           Tabelul  2. Distribuția participanților în funcție de vârstă.

 

Grupe de vârstă:

 

 

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative Percent

Valid

20-30 de ani

3

5.4

5.4

5.4

 

31-40 de ani

14

25.0

25.0

30.4

 

41-50 de ani

28

50.0

50.0

80.4

 

51-60 de ani

Peste 60 de ani

9

2

16.1

3.6

16.1

3.6

96.4

100.0

 

Total

56

100.0

100.0

 

 

 

După cum putem observa în tabelul 2 , în ceea ce privește grupele de vârstă, situația se împarte în modul urmator: 3 participanți (5,4%) se află la categoria 20-30 de ani, 14  participanți  (25 %) se află la categoria 31-40 de ani, 28 de participanți (50 %) se află la categoria 41-50 de ani, 9 participanți  (16,1%) se regăsesc la categoria de vârstă 51-60 de ani, iar 2 participanți  (3,6%) se încadrează la categoria peste 60 de ani.

                                 

Figura 2. Distribuția participanților în funcție de vârstă

 

 

 

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative Percent

Valid

Urban

50

89.3

89.3

89.3

Rural

6

10.7

10.7

100,0

 

Total

56

100,0

100,0

 

            Tabelul 3. Distribuția participanților în funcție de mediul de proveniență.

                   

     

                    

 

 

Potrivit datelor din tabelul 3, obervăm că la categoria mediu de proveniență, 50 de participanți (89,3%) provin din mediul urban, în timp ce 6  participanți (10,7%) provin din mediul rural. Ilustrarea grafică a acestor rezultate se regăsește în figura 3.

 

                                  

 

                Figura 3. Distribuția participanților în funcție de mediul de proveniență

               Tabelul 4. Distribuția participanților deținători de animale de companie.

                                 Deținători de animale de companie 

 

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative Percent

Valid

Da

30

53.6

53.6

53.6

    Nu

26

46.4

46.4

100,0

 

Total

56

100,0

100,0

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Potrivit datelor din tabelul 4, obervăm că la categoria deținători de animale de companie, 30 de participanți (53,6%) dețin animale de companie, în timp ce 26 de  participanți (46,4%) nu dețin animale de companie. Ilustrarea grafică a acestor rezultate se regăsește în figura 4.

 

             Figura 4. Distribuția participanților deținători de animale de companie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

   Tabelul 5. Distribuția participanților în funcție de animalele de companie deținute.

 

Animalele de companie deținute:

 

 

Frequency

Percent

Valid Percent

Cumulative Percent

Valid

Niciunul

26

46.4

46.4

46.4

 

Câine

10

17.9

17.9

64.3

 

Pisică

9

16.1

16.1

80.4

 

Ambele

Altele

10

1

17.9

1.8

17.9

1.8

98.2

100.0

 

Total

56

100.0

100.0

 

 

După cum putem observa în tabelul 5, în ceea ce privește ce fel de animale dețin participanții, situația se împarte în modul următor: 26 de participanți (46,4%) nu dețin niciun animal de companie, 10  participanți  (17,9 %) dețin câine, 9 participanți (16,1 %) dețin pisică, 10 participanți  (17,9%) dețin și câine și pisică, iar 1 participant  (1,8%) deține alt animal.

 

       Figura 5. Distribuția participanților în funcție de animalele de companie deținute

 

 

 

 

Mediile și abaterile standard înregistrate pentru participanții în studiu, cât și pentru variabilele cercetării se regăsesc în tabelul 6, respectiv tabelul 7.

Tabel 6. Medii și abateri standard  pentru participanții  incluși în studiu (N=56)

 

           N

Minimum

Maximum

         Mean

     Std. Deviation

Gen

56

1

2

1,66

,478

Vârstă

56

23

65

44,41

8,323

Mediu de proveniență

56

1

2

1,11

,312

Deținători de animale de companie

56

1

2

1,46

,503

Ce fel de animal dețin

56

0

4

1,11

1,231

 

 

 

 

 

 

Valid N (listwise)

56

 

 

 

 

 

Potrivit rezultatelor afișate în tabelul 6, detaliez următoarele date. În ceea ce privește genul participanților , media este de 1,66 cu o abatere standard de 0,5; la vârstă s-a obținut o medie de 44,41 cu abatarea standard de 8,32; la mediu de proveniență s-a obținut o medie de 1,11 cu abaterea standard de 0,31; la deținători de animale de companie, o medie de 1,46 cu abaterea standard de 0,5, iar la ce fel de animal de companie dețin, s-a obținut o medie de 1,11 cu abaterea standard de 1,23.

Tabel 7. Medii și abateri standard  pentru variabilele incluse în studiu (N=56)

 

            N

Minimum

Maximum

           Mean

     Std. Deviation

Stabilitate emoțională

56

1,50

1,90

1,60

,138

Lipsa anxietății sociale

56

1,50

1,83

1,57

,105

Lipsa depresiei

56

1,50

2,00

1,58

,118

Satisfacția cu viața

56

2,80

7,00

5,42

,828

Valid N (listwise)

56

 

 

 

 

 

Datele afișate în tabelul 7 prezintă următoarele rezultate: pentru variabila stabilitate emoțională, media este de 1,60 și abaterea standard 0,14; pentru variabila lipsa anxietății sociale am obținut o medie de 1,57 și abaterea standard 0,11; pentru lipsa depresiei  media este de 1,58 cu abaterea standard de 0,12, iar pentru variabila satisfacției cu viața am obținut o medie de 5,42 și abaterea standard de 0,83.

 

2.5.2 Analiza distribuției normalității variabilelor cercetării

 

Următoarea etapă este dedicată efectuării analizei de normalitate a distribuției variabilelor cercetării. Rezultatele obținute sunt prezentate sub forma unor histograme în figurile care urmează:

                         

   Figura 6. Histograma distribuției normalității pentru Stabilitatea emoțională

 

În ceea ce privește distribuția normalității datelor pentru variabila Stabilitate emoțională (figura 6), observăm ca aceasta este asimetrică, rezultat confirmat și în cadrul analizei testului de normalitate Kolmogorov-Smirnov (tabelul 8).

 

 

     Figura 7. Histograma distribuției normalității pentru Lipsa anxietății sociale

 

Rezultatele afișate în figura 7 relevă faptul că distribuția normalității datelor pentru variabila Lipsa anxietății sociale, este una asimetrică aplatizată negativ, rezultat confirmat și în cadrul analizei testului de normalitate Kolmogorov-Smirnov (tabelul 8).

                                       

               

     Figura 8. Histograma distribuției normalității pentru Lipsa Depresiei

 

Rezultatele afișate în figura 8 relevă faptul că distribuția normalității datelor pentru variabila Lipsa Depresiei, este una asimetrică aplatizată negativ, rezultat confirmat și în cadrul analizei testului de normalitate Kolmogorov-Smirnov (tabelul 8).

 

     Figura 9. Histograma distribuției normalității pentru scala Satisfacției cu viața

 

De asemenea, rezultatele afișate în figura 9 relevă faptul că distribuția normalității datelor pentru variabila Satisfacția cu viața,  este una asimetrică, rezultat confirmat și în cadrul analizei testului de normalitate Kolmogorov-Smirnov (tabelul 8).

 

Tabel 8. Testul normalității distribuției datelor pentru variabilele incluse în studiu  (N=56)

 

Kolmogorov-Smirnova

Shapiro-Wilk

Statistic

      df

Sig.

Statistic

df

Sig.

Satisfacția cu viața

,202

56

,001

,897

56

,001

Lipsa depresiei

 Lipsa anxietății sociale                              

Performanță în muncă

,386

,386

,369

56

56

56

,001

,001

,001

,674

,683

,704

56

56

56

,001

,001

,001

 

a. Lilliefors Significance Correction

joi, 10 iulie 2025

Lucrare de disertație: Capitolul 1. Animalele pentru suport emoțional și tulburările de personalitate.

 

Simptomele atacurilor de panică (dificultăți de respirație care duc la hiperventilație, durere în piept sau disconfort, palpitații, senzația de sufocare, tremurat, transpiraţie "caldă sau rece", senzația de detașare corporală, greaţă, amețeală, senzație de leșin, senzație de amorțeală sau furnicături, teama de a muri, de a înnebuni sau de a pierde controlul), cu durata de la 10 minute, până la 30 de minute sau chiar o oră, pot determina pe cei care le trăiesc să se retragă din activitățile cotidiene.

Acest tip de stres/anxietate face parte din răspunsul sistemului nervos la un pericol real sau perceput și este adesea denumit răspunsul "luptă sau fugi”. Panica însă, este un sentiment de frică brusc și intens, care poate provoca imobilitate în momentul dat. Un atac de panică poate apărea în orice moment și mulți oameni nu știu de ce li s-a întâmplat, adesea existând o frică intensă neconștientizată și neverbalizată.

Atacurile de panică se pot manifesta o singură dată, ori pot fi provocate de situații înspăimantătoare, cum ar fi vorbitul în public. Pot fi de asemenea rezultatul altor probleme de sănătate mintală, cum ar fi anxietatea, stresul post-traumatic, depresia sau tulburarea de panică. Atacurile de panică repetate care au afectat alte aspecte ale personalității persoanei sau care provoacă teama de a avea un alt atac de panică, pot fi semnele unei tulburări de panică.

Dacă o persoană suferă de atacuri de panică sau tulburare de panică, un animal de sprijin emoțional poate fi răspunsul de care avea nevoie.

Un animal de sprijin emoțional poate fi de orice specie, dar câinii și pisicile tind să fie cele mai frecvent alese. În Statele Unite ale Americii, aceste animale sunt mai mult decât doar ”animale de companie”; ele sunt folosite în mod special pentru a trata anxietatea severă, atacurile de panică și alte probleme mentale și emoționale dăunătoare.

Tot mai mulți medici și profesioniști în domeniul sănătății mintale recomandă animale de sprijin emoțional împreună cu planuri de tratament care pot include medicamente și modificări ale stilului de viață (alimentație adecvată, exerciții fizice etc.).

Pentru acei pacienți care suferă de atacuri de panică moderate până la severe, un câine care iubește îmbrățișările poate fi esențial pentru a-i ajuta să calmeze acele emoții zguduitoare. S-a dovedit științific că dacă un om ține un animal în poală sau în apropiere, i se va calma ritmul cardiac, tensiunea arterială și va ajuta persoana să se simtă în largul său.

O altă misiune importantă a animalelor de sprijin emoțional este de a ajuta veteranii care suferă de tulburare de stres post-traumatic. Această tulburare este conține de multe simptome diferite, inclusiv atacuri de panică, flashback-uri, fobii și tulburări de somn. Animalul îi ajută să se conecteze cu realitatea, îi ajută să treacă mai ușor peste astfel de episoade și chiar îi poate trezi în timpul viselor urâte și al coșmarurilor.

Câinele pentru sprijin emoțional va distrage atenția persoanei de la a fi prinsă în propriile gânduri. Câinii trebuie plimbați, hrăniți și antrenați, ceea ce va ajuta la distragerea de la propriile probleme ale persoanei.

Câinii și alte specii de animale de sprijin emoțional sunt ascultători grozavi, nu judecă și nu obosesc niciodată să audă despre problemele unei persoane. Animalele ajută și la singurătate într-o gospodărie altfel solitară.

Unii câini pot fi, de asemenea, dresați în mod special să se întindă pe o persoană în mijlocul unui atac de panică. Deși această acțiune sună simplă, cei mai mulți oameni care au suferit atacuri de panică raportează că a avea câinele întins în poală sau chiar pe întregul corp reduce semnificativ simptomele și durata atacului de panică. Terapia cu presiune profundă folosind un animal de sprijin emoțional poate reduce semnificativ simptomele unui atac de panică atunci când apare.

Animalele pot oferi sprijin emoțional contribuind la creșterea nivelului de oxitocină. Oxitocina este benefică deoarece încetinește ritmul cardiac, scade tensiunea arterială și ajută la prevenirea producției hormonilor de stres. Astfel, nivelurile crescute ale acestui hormon în organism pot ajuta oamenii să se simtă mai calmi și mai pașnici. Numai această substanță chimică ne poate ajuta să luptăm cu emoțiile negative și efectele asupra sănătății mintale experimentate adesea în urma traumei, iar observația științifică susține o creștere a eliberării acestei așa-numite substanțe chimice a ”fericirii” ca rezultat al interacțiunii cu animalele.

Câinii și alte animale de companie care oferă sprijin emoțional ne pot ajuta de asemenea, să învățăm cum să rămânem conectați și conștienți de momentul prezent. Oamenii pot obține multe beneficii fiind mai atenți, inclusiv învățând să-și folosească cât mai bine timpul și experimentând o creștere regulată a dispoziției și o stabilitate emoțională în general crescută. Persoanele care nu s-au confruntat cu traume pot beneficia de mindfulness, dar practicarea de mindfulness poate fi un aspect esențial al ameliorării stresului atunci când trauma a fost prezentă în viața unei persoane. Apariția emoțiilor dificile după un eveniment traumatizant evenimente pot deveni obsesive și ne împiedică să trăim momentul prezent. S-ar putea să ne gândim prea mult la ceea ce s-a întâmplat, ruminând și retrăind. Mindfulness, un concept care câștigă proeminență în discuțiile recente despre sănătatea mintală, poate ajuta la contracararea acestor efecte.

Mindfulness este abilitatea de a trăi fiecare moment pe măsură ce se dezvăluie și de a accepta fiecare moment fără a judeca. S-a dovedit că practica de mindfulness reduce stresul și îmbunătățește sănătatea și bunăstarea generală. Multe activități pot îmbunătăți mindfulness, precum yoga, masajul, rugăciunea, meditația, meșteșugurile, crearea de artă și alergatul, precum și multe altele. Jocul, îmbrățișarea sau mângâierea animalelor noastre de companie este o altă modalitate de a practica mindfulness, deși acest act poate fi atât subestimat, cât și trecut cu vederea.

O persoană diagnosticată cu tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) poate avea deficite în dezvoltarea creierului și activitatea creierului, care afectează capacitatea de a acorda atenție, de a sta nemișcat și de a avea autocontrol. Cele trei simptome principale ale ADHD includ hiperactivitatea, comportamentul impulsiv și incapacitatea de a menține concentrarea. Acestea pot afecta capacitatea persoanei de a se concentra la școală, la serviciu sau chiar acasă și pot perturba activitățile vieții de zi cu zi.

Combaterea acestora necesită intervenții timpurii și o soluție care poate ajuta este un animal de sprijin emoțional, care poate ajuta persoana diagnosticată cu ADHD să formuleze un program în care animalul trebuie hrănit, plimbat și jucat cu el. Aceste rutine pot oferi o distragere a atenției de la anumite evenimente declanșatoare și stres. Ar putea chiar ajuta la îmbunătățirea memoriei; dacă proprietarul uită să îndeplinească o sarcină pentru animal, animalul de sprijin emoțional le poate aminti de nevoile sale. Animalele de sprijin emoțional reprezintă o distragere sănătoasă a atenției pentru persoanele cu ADHD; persoana este concentrată asupra animalului și, prin urmare, nu este deranjată de situații care ar exacerba în mod normal simptomele.

Animalele de sprijin emoțional pot încuraja și mai mult coerența în viața de zi cu zi a persoanelor cu acest diagnostic, și le pot ajuta să atingă obiective pe care nu s-ar fi gândit niciodată că le-ar putea atinge. Asumarea responsabilității pentru animal poate ajuta proprietarul să își asume responsabilitatea pentru el însuși.

Un animal de sprijin emoțional încurajează persoana să efectueze diverse activități, cum ar fi mersul, alergarea sau înotul. După activitatea fizică, nivelurile de serotonină și dopamină cresc. Acest lucru poate reduce depresia și anxietatea, permițând persoanei să facă față mai bine situațiilor.

Oamenii diagnosticați cu ADHD se consideră uneori eșecuri, deoarece nu sunt capabili să facă lucrurile la timp, că fac multe greșeli, și nu reușesc să-și atingă obiectivele. A avea un astfel de companion, le oferă nu numai oportunitatea de a reuși, ci și de a obține sprijin emoțional și alinare de la animal. Acest lucru îi poate ajuta să-și construiască încrederea și îi poate motiva să facă mai mult.

O persoană cu ADHD construiește o relație cu animalul său de sprijin emoțional, având încredere din toată inima în animal. Acest lucru ajută la formarea de noi relații și le face pe cele existente mai puternice. Prin îngrijirea unui animal de sprijin emoțional, sentimentul de încredere și companie este sporit. Persoana poate transfera aceste sentimente altor persoane care fac parte din viața lor. Mai mult decât atât, animalele de sprijin emoțional introduc emoția empatiei și, prin urmare, persoana este capabilă să se conecteze cu ceilalți la un nivel mai profund.

Un animal de sprijin emoțional poate fi sursa de stabilitate și coerență în fața simptomelor imprevizibile de sănătate mintală. Aceste animale joacă rolul unui însoțitor. Își ajută proprietarii să se relaxeze. Ele oferă confort și reduc anxietatea.

Schizofrenia este o tulburare însoțită de simptome precum iluzie, concentrare și abilități cognitive reduse, halucinații și o motivație scăzută pentru viață. Pacienților cu schizofrenie le este dificil să interpreteze realitatea. Persoanele care trăiesc cu schizofrenie pot fi oameni obișnuiți care suferă ocazional de episoade schizofrenice. Cu un tratament pe viață, este posibil să se reducă severitatea simptomelor (credințe false sau ireale, halucinații auditive, gândire dezorganizată și exprimare fără sens, comportamente și mișcări bizare, retragere socială și igienă necorespunzătoare, gânduri sau tendințe sinucigașe).

A trăi cu schizofrenie necesită angajamentul față de medicație pe tot parcursul vieții. Afecțiunea este tratată cu medicamente antipsihotice, dar acestea nu sunt curative. Aceștia gestionează doar simptomele. Este un fapt cunoscut că antipsihoticele au efecte secundare nedorite, de la insomnie la constipație, neliniște și probleme sexuale. Din cauza acestor reacții adverse, majoritatea pacienților cu schizofrenie pot fi reticenți în a lua medicamentul. Animalele de sprijin emoțional reduc rata refuzului la medicamente. Acestea ajută la relaxare și la gestionarea stresului în fața acestor efecte secundare nedorite ale medicamentelor antipsihotice. Pacienții care au animale de sprijin emoțional își pot lua medicamentele în mod constant și, ca urmare, pot avea mai puține crize psihotice.

Dezorganizarea și comportamentul iresponsabil sunt câteva dintre simptomele schizofreniei. Psihologii și experții în sănătate mintală cred că pacienții cu schizofrenie pot gestiona cu succes tulburarea cu dragoste și sprijin din partea celor din jur. Un animal de suport emoțional oferă companie și sprijin în timp ce le reamintește pacienților să fie responsabili. Prin construirea unei relații strânse cu animalul de sprijin emoțional, pacientul cu schizofrenie își asumă responsabilitatea pentru bunăstarea animalului. Ei vor învăța să aibă grijă de animal, să-i hrănească și să-i protejeze. La rândul lor, pacienții pot deveni mai atenți la sănătatea și igiena lor și își pot gestiona starea. În timpul unui episod schizofrenic, pacienții pot găsi sprijin emoțional de la animalele lor de companie. Animalele oferă dragoste necondiționată și o prietenie de încredere. A avea un animal de companie alături, poate ajuta la reducerea nivelului de anxietate și neliniște la pacienți. Ceea ce face ca animalele de sprijin emoțional să fie esențiale pentru pacienții cu schizofrenie este disponibilitatea lor de 99%. Sprijinul familiei, asistenților sociali și clinicienilor este elementar pentru bunăstarea mintală a pacienților, dar niciunul dintre aceștia le-ar putea fi alături târziu în noapte. Niciunul dintre acești oameni nu ar putea fi prezenți, gata să stea cu pacientul toată ziua și să asculte discursul lor dezorganizat.

Animalul de companie/pentru suport emoțional, poate fi dresat să îi amintească pacientului să își ia medicamentele la timp, să întrerupă comportamentele repetitive, să îi fie alături stăpânului în momentele de distres emoțional, să își însoțească stăpânul în societate, să ofere discernământ împotriva halucinațiilor, să atenueaze paranoia cu testarea realității.

Un animal de sprijin emoțional devotat poate face diferența la oamenii care suferă de temeri și fobii. Câinii, în special, au un simț înnăscut al momentului în care stăpânul lor se simte stresat sau tulburat. Mulți vor veni la proprietarul lor și vor pune capul în poală sau vor oferi o burtică pentru a fi mângâiată. Frica este un răspuns normal la ceva care ar putea fi periculos, cum ar fi senzația de anxietate într-o călătorie cu avionul când au loc turbulențe. Această reacție de luptă sau fugă este utilă pentru a ne menține în viață. O fobie însă, este o frică intensă și debilitantă de ceva care în realitate reprezintă puțină amenințare. Chiar dacă persoana cu o fobie știe că este o reacție irațională, totuși nu își poate controla răspunsul bazat pe frică la o situație. Fobia este o frică intensă și debilitantă de ceva, care în realitate reprezintă o amenințare insignifiantă.

Tipuri de temeri și fobii comune: de mediu (furtunile, apa, înălțimile și frica de întuneric), de animale (rozătoare, insecte, șerpi și chiar animale domestice, cum ar fi câini/pisici), situațional (trecerea prin tuneluri sau poduri, frica de spații mici – claustrofobie, și frica de a zbura), rănire și ace (teama de ac, de a vedea sânge, de boală, de rănire sau de a avea orice procedură medicală), diverse (teama de a face cancer, frica de sufocare sau chiar frica de clovni). De asemenea, mai există: fobia socială – oameni care suferă de frica de a vorbi în public și cei cărora le este frică de situații sociale (Acest tip de fobie se caracterizează prin teama persoanei de a fi judecată, criticată sau batjocorită. Acești oameni tind să sufere de o stimă de sine scăzută și vor fi excesiv de conștienți de sine, chiar și până la punctul de a nu mânca în public); și agorafobia (frica de spații deschise) – se crede că această fobie debilitantă se bazează pe teama de a avea un atac de panică fără a avea unde să scape. Oameni care evită locurile aglomerate, cum ar fi mall-urile, cinematografele etc., pentru a nu fi stânjeniți atunci când se confruntă cu un atac de panică.

Simptomele fricii și fobiilor pot fi de la ușoare până la o panică deplină. De obicei, persoanele care suferă de frică și fobie vor suferi mai mult cu cât sunt mai aproape de declanșatorul lor. Ele pot fi, de asemenea, mai agravate dacă nu există un loc aparent din care să scape rapid. Simptomele fizice sunt: palpitații, respiratie accelerată, amețeli, strângere sau durere în piept, senzație de leșin sau înroșire a feței, transpiraţie, stomacul contractat, tremurat sau tremur; iar simptomele emoționale: sentimente de panică/anxietate intensă, nevoie copleșitoare de a scăpa, frica de a pierde controlul sau de a ”înnebuni”, detașare de sine, neputință în controlul emoțiilor, sentimentul de leșin sau chiar de moarte.

După cum am mai menționat, simpla mângâiere a unui câine sau a unei pisici s-a dovedit că scade tensiunea arterială și are un efect general de calmare și pozitiv asupra stării de spirit și a funcției creierului persoanei. Pentru persoanele care suferă de frică sau fobie, a avea un animal de sprijin emoțional poate fi răspunsul. Chiar dacă fobia este de câini, animalele de sprijin emoțional pot fi de orice specie de animal și sunt cel mai bine alese după preferințele individuale. Fobiile sociale, în special, pot fi alterate de a avea un însoțitor canin. Un câine poate fi foarte motivant, deoarece trebuie să fie scos în aer liber pentru plimbări și timp de joacă. Reduce stresul și chiar poate face din interacțiunile sociale o experiență pozitivă (poate că altor persoane le va plăcea să se oprească și să mângâie un câine drăguț).

Câinii și pisicile oferă, de asemenea, dragoste necondiționată. Pentru cei care suferă de o stimă de sine scăzută, acest lucru poate fi foarte edificator, deoarece un animal de sprijin emoțional nu va judeca sau critica persoana pentru că este incomodă sau temătoare. În plus, a avea un animal de sprijin emoțional poate întări un plan de tratament supravegheat medical, oferind pacientului o cale către independență și libertate.

Alături de depresie și anxietate, una dintre cele mai frecvente tulburări mentale la persoanele de toate vârstele este tulburarea obsesiv-compulsivă.

Cel mai teribil lucru despre TOC este că o persoană este conștientă că acțiunile sau gândurile sale nu sunt normale, dar, în același timp, nu poate face față singură acestei tulburări sau nu poate înceta să acționeze într-un fel sau altul. În aceste situații, animalele de sprijin emoțional sunt soluția perfectă. Aceștia sunt prieteni adevărați care vor fi mereu prezenți pentru a-i distrage atenția proprietarului de la gândurile și ritualurile obsesive.

            Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) este o tulburare care provoacă gânduri obsesive ce pot duce la acțiuni compulsive. O persoană bolnavă este aproape întotdeauna conștientă de comportamentul său irațional și vrea să scape de el, dar nu poate, deoarece dacă acțiunea obsesivă nu este îndeplinită, apar anxietate și alte emoții neplăcute. Persoanele cu TOC au adesea nevoie de control și rutină. Obsesiile sunt gânduri recurente, dorințe, imagini care încurcă. Acestea pot fi frica de infecție sau contaminare, gânduri nedorite sau tabu, gânduri agresive despre sine sau despre ceilalți, și dorința de a organiza totul simetric sau perfect.

Compulsiile sau acțiunile necontrolate sunt comportamente repetitive pe care o persoană TOC pare să fie nevoită să le comită ca urmare a gândurilor obsesive. Compulsiile comune sunt curățarea excesivă sau spălarea mâinilor, aranjarea lucrurilor într-un anumit mod, verificarea continuă a ușilor închise, gazul acoperit și fierul de călcat oprit, precum și numărarea constantă mental sau cu voce tare.

Toate acestea îmbunătățesc semnificativ calitatea vieții umane. Persoana devine obsedată de tulburarea sa, incapabilă să-și facă treaba sau chiar să iasă din casă în liniște. Persoanele cu TOC întârzie adesea, deoarece ritualurile durează mult pentru a se finaliza. De aceea, această boală trebuie tratată cât mai curând posibil. 

Această tulburare se caracterizează prin două simptome principale: obsesii și ritualuri. Gânduri repetitive care fac persoana să se simtă anxioasă – ”obsesii”. Pot fi cuvinte sau fraze neplăcute, imagini mentale sau îndoieli. De exemplu, adesea oamenii suferă de gânduri de boală, violență și moarte (a lor sau a celor dragi). Ei își fac griji că s-ar putea întâmpla ceva rău (atac terorist, catastrofă, incendiu, inundație etc.), se gândesc la rănirea celor dragi, suferă de gânduri obsesive despre poluare și curățenia propriului corp, idei obsesive asociate cu imaginile sexuale.

Ritualuri – acțiuni care vizează reducerea severității obsesiilor și a anxietății asociate și a proastei dispoziții. Aceasta poate fi spălarea frecventă a mâinilor și a corpului, numărarea, acțiunile și mișcările efectuate într-o anumită secvență și un anumit număr de ori (legarea șireurilor, aprinderea și stingerea luminilor, închiderea ușilor), verificarea de două ori a propriilor acțiuni.

Tratamentul tulburării obsesiv-compulsive este strict individual, este desemnat de medic în funcție de afecțiune. Dar există linii directoare generale. De exemplu, persoanele cu TOC trebuie să își reducă treptat ”ritualurile” la minimum. Pentru a face acest lucru, trebuie mai întâi să depășească gândurile obsesive, iar animalul de companie ajută la asta.

Mângâierea unui animal ajută la distragerea atenției și la organizarea gândurilor. Animalul de companie calmează persoana, ajută la depășirea anxietății, din cauza căreia apare adesea TOC. Animalele sunt capabile să reducă nivelul de stres, să stabilească respirația și ritmul cardiac. Îngrijirea animalului și plimbările zilnice cu acesta înlocuiesc treptat obsesiile persoanei.

O persoană scapă de agresivitate și de gândurile suicidare. Începe să distingă mai bine între ceea ce este cu adevărat important și ce condiții sunt impuse de tulburare. Mai mult, o persoană se simte protejată, ceea ce este util mai ales dacă una dintre manifestările TOC este un sentiment constant de pericol și ritualurile sunt menite să protejeze.  

Pe de altă parte, dacă gândurile obsesive sunt asociate cu curățenia și frica de murdărie, animalul ar putea fi un declanșator și mai mare. Același lucru este valabil și pentru persoanele cărora le este frică de viruși și boli.

            Animalele de sprijin emoțional pot face parte și din planurile de tratament pentru tulburările de alimentație. Acest concept este încă nou, dar încet-încet este abordat de tot mai mulți specialiști. Pentru cineva cu o tulburare de alimentație, animalele de sprijin emoțional pot fi antrenate să-i recunoască și să-i întrerupă comportamentul dezadaptativ, cum ar fi mâncatul excesiv, epurarea, verificarea constantă în oglindă și/sau alte comportamente ritualice. Animalele de susținere emoțională pot opri aceste comportamente punându-se fizic în cale/blocându-și stăpânii sau vocalizând insistent. Animalele de sprijin emoțional ar putea fi, de asemenea, antrenate pentru a alerta membrii familiei despre comportamente dezadaptative.

Animalele de sprijin emoțional pot fi antrenate pentru a le oferi proprietarilor mici mementouri să mănânce o masă/gustare sau să-și ia medicamentele. Să-și coordoneze programul în jurul animalelor de companie. Animalele sunt orientate spre rutină și îl vor ajuta pe stăpânul lor să își respecte programul. Un exemplu ar putea fi luarea mesei în același timp cu animalul lor de sprijin emoțional; niciun animal de companie nu-și va lăsa vreodată stăpânul să uite că este timpul să mănânce.

            A avea un însoțitor cu patru picioare îi poate ajuta și pe cei care trăiesc cu tulburare de personalitate borderline, dobândind abilități sociale mai bune, conectându-se cu comunitatea și având abilități de adaptare îmbunătățite, după cum a arătat o nouă cercetare.

Studiul efectuat la Universitatea Curtin (Perth, Australia), publicat în revista Advances in Mental Health, a examinat experiențele a opt persoane cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, care trăiesc cu tulburare de personalitate borderline, care erau însoțite fie de un câine, fie de o pisică, șobolan sau pasăre.

Autorul principal, dr. Julie Netto, de la Scoala de Terapie Ocupațională, Asistență Socială și Patologie a Vorbirii de la Universitatea Curtin, a declarat că cercetarea a avut ca scop explorarea impactului deținerii animalelor de companie asupra emoțiilor, interacțiunilor și activităților celor care trăiesc cu tulburare de personalitate borderline.

”Deținerea de animale de companie este asociată în mod obișnuit cu multe beneficii psihologice, inclusiv companie, sprijin social, stimă de sine îmbunătățită, și dezvoltarea atașamentului”, a spus dr. Netto.

”Cercetarea noastră a urmărit să determine dacă deținerea de animale de companie ar putea ajuta adulții care trăiesc cu tulburare de personalitate borderline, care pot avea adesea provocări emoționale și sociale. Am descoperit că deținerea de animale de companie poate oferi sens și scop, poate influența atașamentele emoționale pozitive, poate influența conexiunile sociale pozitive, promovează participarea și implicarea în activități semnificative și are valoare terapeutică pentru persoanele cu tulburare de personalitate borderline.

Tulburarea de personalitate borderline este caracterizată prin instabilitate emoțională, dificultăți în menținerea relațiilor interpersonale, și imaginea de sine distorsionată.”

Prevalența tulburării în Australia este estimată la 1 – 6%, dar persoanele cu tulburare de personalitate borderline reprezintă 43% dintre pacienții internați și 23% dintre pacienții ambulatori în serviciile de sănătate mintală din Australia. Persoanele diagnosticate cu tulburare de personalitate borderline se pot angaja în comportamente impulsive, auto-vătămatoare sau suicidare, ca răspuns la sentimentele de abandon.

Cu toate acestea, toți participanții la studiu au descris modul în care animalul lor de companie a facilitat implicarea în activități de rutină legate de îngrijirea acestuia, inclusiv hrănirea, mersul pe jos și îndeplinirea nevoilor de bază. Deținerea de animale de companie a promovat, de asemenea, participarea la activități dincolo de îngrijirea animalelor de companie, inclusiv îngrijirea de sine, noi hobby-uri, conexiuni sociale și alte interese.

A avea un animal de companie i-a încurajat pe oameni să acceseze comunitatea lor și să se implice în ea, deși participanții au spus că există și provocări asociate cu deținerea animalelor de companie, inclusiv efortul financiar. Participanții au reflectat asupra sentimentelor negative asociate cu deținerea animalelor de companie, inclusiv vinovăția, îngrijorarea și frica. Gândul că animalele lor de companie ar fi rănite sau muri a fost, de asemenea, o îngrijorare. Patru participanți au raportat că animalele de companie au avut o influență liniştitoare asupra stării lor de spirit. Unul a raportat că a avea un animal de companie reduce timpul petrecut într-un ”spațiu negativ al minții”. Un altul a raportat că s-a ”blocat” într-un ciclu de gânduri negative, dar animalele de companie au facilitat întreruperea acestui ciclu oferind oportunități de a-și concentra atenția în altă parte.

Dr. Netto a spus că descoperirile susțin și mai mult rolul esențial al animalelor de companie pentru tratamentele terapeutice: ”Cercetările anterioare sugerează că deținerea de animale de companie poate fi folosită pentru a avea un impact pozitiv asupra copiilor, persoanelor cu boli cronice și a vârstnicilor. Descoperirile noastre arată că compania animalelor poate ajuta, de asemenea, să susțină călătoriile personale de recuperare pentru persoanele în special cu tulburare de personalitate borderline. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a explora legătura dintre cei doi factori, dar descoperirile noastre sunt promițătoare și pot fi de interes pentru medicii de sănătate mintală care pot folosi valoarea terapeutică a animalelor de companie pentru a îmbunătăți viața persoanelor care trăiesc cu această tulburare.” (Articol de Neelima Choahan, 13 iulie 2018, blogul NewsGP - clinică).

Relația cu animalul de companie poate fi și un model pentru stilul de atașament securizant. Suzanne Phillips, coautoare a cărții „Healing Together" descrie legătura noastră cu animalele de companie ca fiind o sursă de inspirație pentru relațiile noastre de cuplu. Ea evidențiază faptul că în general avem tendința de a percepe animalele de companie ca fiind altruiste și iubitoare, în ciuda obiceiurilor lor supărătoare: ne trezesc in toiul nopții, distrug obiectele din casă, solicită atenția noastră exclusivă și totuși noi trecem totul cu vederea si le îndrăgim. De fapt, legătura noastră cu animalele de companie este un exemplu excelent de prezență sigură în viața noastră.

“Putem lua ca model atitudinea noastră față de animalele de companie, aceasta reprezentând abilitatea noastră de a dezvolta un stil de atașament securizant - nu presupunem că ele urmăresc să ne rănească, nu le purtăm pică atunci când mănâncă ceva ce nu trebuie ori când fac dezordine, le salutăm cu bucurie la întoarcerea acasă (chiar dacă am avut o zi grea la serviciu) si rămânem alături de ele orice-ar fi.” (Amir Levine, Rachel S.F.Heller, Stilurile de atașament, 2010).

luni, 7 iulie 2025

Lucrare de disertație: Efectele psiho-emoționale ale deținerii animalelor pentru suport emoțional

 

INTRODUCERE

 

Un animal pentru suport emoțional este un animal de companie desemnat legal care conferă sprijin unei persoane ce se confruntă cu dizabilitate emoțională, mentală sau psihologică diagnosticate, în Statele Unite ale Americii. Un animal pentru suport emoțional își ajută proprietarul să gestioneze simptomele problemelor sale psiho-emoționale.

Pentru majoritatea oamenilor, animalul lor de sprijin le îndeplinește nevoia emoțională pur și simplu oferind afecțiune și companie. Oamenii resimt, de asemenea, un sentiment de bunăstare crescută rezultată din rutina zilnică de îngrijire a animalului lor de suport emoțional.

Pentru a fi recunoscut oficial ca animal pentru suport emoțional, proprietarul trebuie să aibă documentația corespunzătoare pentru acesta sub forma unui aviz sau a unei scrisori medicale ce atestă o dizabilitate de sănătate mintală enumerată în DSM-5 (fără a fi nevoie să specifice diagnosticul). Necesitatea reglementării deținerii unui animal de companie pentru suport emoțional își are originile în baza legii 504 din 1973 în Statele Unite ale Americii, conform căreia o persoană cu dizabilități psihice are dreptul de a închiria o locuință, fară a fi discriminată din cauza condiției sale. Astfel, de-a lungul timpului, datorită problemelor apărute pe parcurs, s-au adus completări acestei legi în 1988, ajungând în anul 2013 să conțină și clauza deținerii unui animal de companie pentru suport emoțional ale persoanelor care se confruntă cu provocări psiho-emoționale, când Departamentul pentru Locuințe și Dezvoltare Urbană din SUA a trimis o notificare către birourile sale regionale obligând universitățile publice să respecte Legea privind locuințele echitabile, care include permiterea animalelor de sprijin emoțional în căminele universitare. (Departamentul pentru Locuințe și Dezvoltare Urbană din SUA, 28 ianuarie 2020).

“Pentru a stabili că o derogare “fără animale de companie” pentru un animal de sprijin emoțional este o acomodare rezonabilă în conformitate cu Secțiunea 504, chiriașul trebuie: să aibă o dizabilitate, să fie “calificat în alt mod” pentru a primi beneficiul, iar autoritatea de locuințe trebuie să primească asistență financiară federală. Instanțele au susținut că “altfel calificat” înseamnă că, chiriașul trebuie să fie capabil să îndeplinească cerințele programului, în ciuda handicapului. De asemenea, chiriașul trebuie să fie capabil să îndeplinească regulile generale de închiriere, cum ar fi curățarea după animal și plimbarea animalului în zonele desemnate.” (Wikipedia – “Emotional support animal”).

Această legislație se regăsește în prezent în Statele Unite ale Americii, iar în Canada, instituțiile, întreprinderile și organizațiile trebuie să permită animalelor utilitare (cele care îi ajută pe oamenii cu dizabilități fizice cum ar fi nevăzătorii sau cu probleme motorii) să-și însoțească proprietarii în locuri publice, cum ar fi restaurante, magazine și transportul public.

La un moment dat, pentru o perioadă scurtă de timp, în SUA deținătorii de animale pentru suport emoțional au putut călători în avion împreună cu acestea în cabina pentru pasageri, în baza avizului psihologic ce atesta menirea acestor animale, însă de la finalul anului 2020, printr-o nouă reglementare, companiile aeriene nu au mai fost obligate să le accepte în spațiul destinat călătorilor. 

 

Diferențierea animalelor pentru suport emoțional de cele care sunt deja desemnate terapiei sau de a celor utilitare, se face prin faptul că acest tip de animale pot fi chiar cele de companie și nu necesită dresaj special, spre deosebire de celelalte.

Există multe tipuri diferite de animale de asistență, cum ar fi câinii și caii utilitari și de terapie, fiecare având un scop unic. Un câine utilitar ajută o persoană cu dizabilități, oferind ajutor persoanelor cu deficiențe de vedere, provocări de mobilitate, convulsii, pierderea auzului, tulburare de stres post-traumatic (PTSD) și diabet. Rolul lor este de a-și ajuta proprietarul să își îndeplinească sarcinile zilnice, iar mulți câini de serviciu îl alertează pe proprietar în cazul unui episod fizic sau emoțional care se apropie. Câinii utilitari sunt supuși unui antrenament intens care le permite să ajute cu funcții specifice și să primească o certificare specifică la finalizare. De asemenea, există câini de serviciu dresați și utilizați în detectarea substanțelor interzise la granițe de trecere dintre țări, în aeroporturi, sau care ajută în căutarea persoanelor dispărute, folosindu-se de simțurile lor olfactive deosebit de acute (Younggren, J. N., Boisvert, J. A. și Boness, C. L. (2016). Examinarea animalelor de sprijin emoțional și a conflictelor de rol în psihologia profesională. Psihologie profesională: cercetare și practică, 47(4), 255–260).

Câinii și caii de terapie oferă confort și bucurie prin prezența lor. Cu toate acestea, aceste animale de terapie lucrează în mod obișnuit cu grupuri mari de oameni (nu doar o anumită persoană), călătorind cu un îngrijitor la spitale, case de bătrâni, școli și alte locații pentru a oferi ajutor terapeutic sau se regăsesc în anumite centre de terapie.

 

Animalele de companie ajută în ușurarea simptomelor depresive, de anxietate, a atacurilor de panică, a stresului post-traumatic, Adhd-ului, schizofreniei, fobiilor, autismului, ale tulburărilor obsesiv-compulsive, de alimentație, de personalitate, și de bipolaritate.

“În 2018, s-au analizat 17 studii referitoare la deținerea de animale de companie care au relevat că animalele de companie oferă beneficii celor cu afecțiuni de sănătate mintală. Prin compania lor, animalele de companie pot fi o sursă de sprijin real, oferind distragerea atenției și întreruperea simptomelor și experiențelor supărătoare. S-a observat că animalele de companie își ajută stăpânii să-și mențină o identitate pozitivă și un sentiment de sine.

În 2019, cercetările privind beneficiile animalelor de companie și de sprijin emoțional au remarcat faptul că interacțiunile cu animalele de companie pot scădea tensiunea arterială, pot atenua unele dintre simptomele asociate cu demența și boala Alzheimer și că s-a demonstrat că activitățile de clasă asistate de animale îmbunătățirea abilităților sociale ale copiilor cu tulburări din spectrul autist.

Aspectul negativ asociat cu deținerea unui animal de companie este posibilitatea suferinței emoționale cauzate de pierderea acestuia. De aceea, cercetătorii doresc să aprofundeze studiile privind beneficiile psiho-emoționale pe termen lung.” (Wikipedia – “Emotional support animal”).

Sondaje efectuate la nivel internațional în anul 2020, au relevat faptul că deținătorii de animale de companie au avut o dispoziție generală bună  în timpul pandemiei de corona virus datorată intensificării legăturii cu acestea, când au trebuit să petreacă mai mult timp împreună în timpul izolării sociale generale. Respondentii au afirmat că au avut o calitate bună a somnului, au beneficiat de mișcare fizică în timpul plimbărilor cu câinii lor, au fost mai liniștiți și sănătoși, nesuferind de singurătate.

 

Având un animal însoțitor, victimele depresiei (o tulburare severă de dispoziție) dobândesc un obiectiv extern asupra căruia să se concentreze. Un animal de companie creează un sentiment de scop și sens, oferă structură zilei stăpânului și invocă responsabilitate care îl poate ajuta pe stăpân să iasă din simptomele depresiei, caracterizate prin perioade prelungite de: tristețe, lipsă de speranță, tulburări de somn, modificări ale apetitului, pierderea interesului pentru activități generatoare de plăcere, dificultăți de concentrare, gânduri de moarte și sinucidere.

Beneficiile terapiei cu animale de companie sunt cunoscute a fi deosebit de bune pentru persoanele în vârstă care suferă de depresie și anxietate. Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, au tendința de a deveni mai singuri și dezinteresați. În timp, ei pot începe să se simtă nesemnificativi și să nu fie dispuși să se angajeze în noi experiențe. Deținerea unui animal de companie oferă posibilitatea de a schimba asta. Plimbarea unui câine, de exemplu, oferă o șansă mai mare de socializare și mai puțină izolare, iar cercetările științifice au arătat că seniorii care dețin câini merg mai rar la medic decât cei care nu dețin. În plus, testele arată că atât oamenii, cât și câinii experimentează eliberări masive de hormoni benefici în câteva minute de interacțiune unul cu celălalt.

Câinii au o capacitate naturală de a-și iubi și alina stăpânii cu o lipsă completă de prejudecăți sau respingere și acest lucru este de o importanță vitală pentru cei care suferă de depresie sau anxietate, la orice vârstă. Pot exista tot felul de animale care ajută la tratarea simptomelor depresiei. Animalele care s-au remarcat pentru calitățile lor terapeutice sunt: ​​câinii, pisicile, păsările, caii, delfinii, animalele mici și rozătoarele, cum ar fi porcii de Guinea, dihorii, hamsterii, peștii și reptilele.

Terapia asistată de animale (TAA) este o formă de terapie care include animalele în procesul de tratament. TAA este o terapie direcționată către un scop și implică un terapeut care ghidează interacțiunea dintre animal și client.

TAA se bazează pe legătura unică dintre oameni și animale, în special animale cu temperamentul și pregătirea potrivite pentru terapie. Această abordare terapeutică le poate permite persoanelor care urmează terapie să se simtă mai confortabil, în siguranță și liniștiți în timp ce tratează o afecțiune psihică. Animalele utilitare și de terapie au devenit din ce în ce mai populare pentru copiii cu dizabilități, deoarece cercetările arată că animalele pot face o diferență uriașă în independența fizică și bunăstarea emoțională a copiilor. În plus, animalele utilitare și de terapie sunt antrenate pentru a ajuta persoanele cu multe dizabilități diferite, în multe situații.

De exemplu, un copil cu autism s-ar putea simți mai confortabil interacționând și comunicând cu un câine. Copilul ar putea învăța apoi cum să aplice aceste abilități sociale și de comunicare în familie și în alte relații. Unele studii au descoperit că animalele ar putea ajuta persoanele cu autism să dezvolte abilități senzoriale, sociale și abilități de comunicare timpurie. De asemenea, animalele i-ar putea ajuta să gestioneze comportamentul problematic și stresul.

În timp ce animalele de sprijin emoțional și animalele utilitare sau de terapie au unele asemănări, există distincții importante între cele trei, conform legii americane recent elaborate. Animalele pentru sprijin emoțional sunt menite să ofere companie și sprijin. Animalele pentru servicii terapeutice pe de altă parte, ajută persoanele cu dizabilități prin îndeplinirea unor sarcini specifice.

Animalele utilitare sunt cele care au fost special instruite pentru a presta un serviciu pentru o persoană cu o anumită formă de handicap. Astfel de dizabilități pot fi de natură senzorială, fizică, intelectuală, psihiatrică sau mentală. Sarcinile pe care le poate îndeplini un animal utilitar includ alertarea unei persoane cu privire la un sunet, ghidarea unei persoane de-a lungul străzii, chiar apăsarea unui buton al liftului, aducerea obiectelor, alertarea altora sau punerea de pază în cazul în care individul se confruntă cu o criză, sau reamintirea persoanei să iși ia medicația.

Menirea animalelor pentru sprijin emoțional este de a oferi companie care atenueză suferința sau să ofere un alt tip de alinare. De asemenea, este important de menționat că animalele pentru sprijin emoțional și animalele de serviciu psihiatric nu sunt aceleași lucruri. În cazul în care un animal pentru sprijin emoțional poate oferi beneficii persoanelor cu boli psihice, animalele de serviciu psihiatric sunt special instruite pentru a îndeplini sarcini specifice pentru persoanele cu afecțiuni psihiatrice. Aceasta ar putea include reamintirea persoanei să-și ia medicamentele sau să împiedice pe cineva să se implice în auto-vătămare.

În timp ce pisicile nu pot fi certificate pentru operațiuni de salvare sau în capacități de serviciu precum câinii, ele excelează în a oferi o companie pașnică. Institutul de Cercetare a Legăturii Om-Animal (HABRI) raportează că contactul cu pisicile oferă multe dintre aceleași beneficii terapeutice ca și contactul cu câinii. Acestea includ, dar nu se limitează la: o sănătate mai bună a inimii, stres și durere reduse, un sistem imunitar mai puternic, scăderea simptomelor de anxietate, depresie și alte stări de dispoziție și comportament, scăderea sentimentelor de singurătate și abilități sporite de a forma conexiuni sociale.

În plus, HABRI subliniază că oamenii care interacționează cu animalele râd mai mult. Acest schimb stimulează substanțele chimice ale creierului, cum ar fi dopamina, endorfinele, oxitocina și serotonina.

Cele mai importante calități pentru o pisică de terapie sunt temperamentul potrivit și o legătură puternică cu proprietarul lor.

Mângâierea unei pisici este terapeutică atât pentru pisică, cât și pentru oamenii pe care îi ajută. Mângâierea, chiar și pentru câteva minute, determină eliberarea substanțelor chimice benefice ale omului și scade cortizolul, hormonul stresului.

Este liniștitor să asculți și cum toarce o pisică. Există multe motive pentru care toarce, dar oamenii îl asociază frecvent cu mulțumirea unei pisici, iar asta se adaugă la fericirea lor.

sâmbătă, 26 aprilie 2025

💡Îngrijirea sănătății mintale

    Sănătatea mintală este esențială pentru sănătatea generală. Îți poate afecta gândurile, sentimentele și comportamentele. Există pași simpli pe care îi poți face pentru a-ți susține sănătatea mintală. Incorporarea unora dintre aceste sfaturi te poate ajuta să faci față suișurilor și coborâșurilor vieții, să-ți îmbunătățești starea de spirit și să-ți gestionezi emoțiile.


🗒️Înregistrează-ți emoțiile și dispozițiile

Când ții un jurnal al emoțiilor și dispoziției tale, poate fi mai ușor să recunoști factorii care contribuie la starea ta de spirit. Poți să-ți înregistrezi emoțiile și dispoziția zilnică în secțiunea Sănătate al oricarui sistem de operare al unui telefon mobil, sau intr-un carnetel de tip jurnal. Atunci când faci acest lucru, poate fi util să te gândești la ce emoții sau dispoziții simți cel mai mult, împreună cu ce lucruri ar putea contribui la acestea.

Când te uiți la emoțiile și dispozițiile pe care le-ai înregistrat pe o perioadă de timp, poți observa tipare. De exemplu, dacă observi că ai înregistrat o dispoziție neplăcută pentru o perioadă persistentă de timp, poți beneficia de completarea unui chestionar de sănătate mintală vizitand cabinetul unui psiholog. Un chestionar de sănătate mintală poate oferi mai multe informații despre riscul tău de afecțiuni comune și te poate ajuta să identifici următorii pași spre vindecare in urma unor evenimente traumatice sau pur si simplu pentru dezvoltare personala.


👯‍♀️Conectează-te cu ceilalți

Conexiunea socială este una dintre cele mai importante modalități de a-ți îngriji sănătatea mintală. Conexiunea socială este atunci când te simți apropiat și ai un sentiment de apartenență față de ceilalți. Aceste conexiuni pot proveni din multe locuri, cum ar fi școala, locul de muncă, familia sau prietenii. Există numeroase beneficii pentru sănătate ale relațiilor apropiate, inclusiv o stimă de sine mai mare, scăderea afecțiunilor cronice și reducerea sentimentelor de depresie.


Chiar și ceva la fel de simplu ca salutarea cuiva care trece pe lângă tine poate avea un impact pozitiv asupra bunăstării tale.


Când oamenii au prea puține interacțiuni sociale, acest lucru poate duce la sentimente de singurătate. Sentimentul de singurătate poate fi asociat cu dificultăți de somn, creșterea tensiunii arteriale sau dificultăți în gestionarea emoțiilor și a stării de spirit.


Cum să-ți îmbunătățești conexiunile cu ceilalți:

• Fă voluntariat în comunitatea ta.

• Ia legătura cu prietenii în mod regulat.

• Alătură-te unui grup axat pe un hobby care îți place.

• Vizitează spațiile publice care îți plac.


🌿Petrece timp afară

Natura, cum ar fi parcurile sau pădurile, poate avea un impact semnificativ și pozitiv asupra sănătății tale.
Petrecerea a 15-30 de minute în aer liber în fiecare zi poate reduce nivelul de stres și poate crește sentimentele pozitive. De asemenea, iti poate ajuta concentrarea și atenția. A fi în natură oferă corpului și minții șansa de a se reseta și relaxa.

Beneficiile petrecerii timpului în aer liber:

• Îmbunătățește somnul.
• Reduce anxietatea.
• Promovează creativitatea.
• Reduce stresul.
• Îmbunătățește sănătatea fizică.


🤸Rămâi activ

Mintea și corpul se bazează unul pe celălalt pentru a funcționa la capacitate maximă. Exercițiile fizice sunt importante pentru toată lumea, pentru a-și susține sănătatea mintală. Menținerea unei rutine regulate de exerciții fizice pe parcursul săptămânii te poate ajuta să gestionezi stresul, să iti îmbunătățesti sănătatea cardiovasculară și să dormi mai bine noaptea.
Nu trebuie să faci exerciții fizice intense în fiecare zi pentru a te bucura de beneficiile pentru sănătatea fizică și mintală. Doar 30 de minute sau mai mult de exerciții fizice de trei ori pe săptămână iti poate îmbunătăți starea de spirit și bunăstarea emoțională. Orice activitate pe care o alegi, de la grădinărit la alergare, poate avea un impact pozitiv.

Cum să devii mai activ:

• Plimbă-te cu prietenii sau cu o persoană dragă.
• Joacă-te afară cu copiii, familia sau prietenii.
• Încearcă noi activități fizice.
• Ia pauze mici pentru activitate pe parcursul zilei.


🥗Mănâncă alimente nutritive și
rămâi hidratat

Probabil știi că a consuma alimente nutritive și a bea multă apă este benefic pentru corpul tău, dar este esențial și să-ți menții mintea sănătoasă. Atunci când nevoile corpului tău nu sunt satisfăcute, s-ar putea să fii mai distras, stresat sau obosit. O dietă echilibrată de carbohidrați complecși, proteine ​​slabe și acizi grași îți poate crește energia și îți poate îmbunătăți starea de spirit și atenția.

Câteva exemple de dietă diversă:

• Carbohidrați complecși: orez, cartofi dulci, sfeclă roșie, quinoa.
• Proteine ​​slabe: nuci, semințe, pui, ouă, boabe de soia.
• ​​Acizi grași: pește, ouă, nuci, legume cu frunze verzi închise la culoare.

Când nu consumi cantitatea potrivită de mâncare sau apă, reglarea emoțiilor și a stării de spirit poate fi mai dificilă. Setea și foamea pot, de asemenea, încetini multe dintre funcțiile organismului, ceea ce poate duce la sentimente de confuzie sau oboseală. Mâncând regulat și rămânând hidratat, îți ajuți corpul să furnizeze nutrienții de care are nevoie pentru a-ți gestiona emoțiile și a-ți îngriji corpul în fiecare zi.


🛏️Dormi suficient

Un somn constant de cel puțin șapte ore este esențial pentru îngrijirea sănătății tale mintale. Când dormi, creierul tău stochează amintiri și procesează evenimente din ziua ta. Când nu te odihnești suficient, poate fi dificil să gestionezi emoțiile pe care le trăiești în fiecare zi.


Odihnindu-te la cantitatea potrivită de odihnă, poți reduce sentimentele de anxietate, poți îmbunătăți concentrarea și poți crește sentimentele pozitive.


Cum să te odihnești bine noaptea:

• Evită să consumi mese copioase cu două până la trei ore înainte de culcare.

• Păstrează camera răcoroasă și întunecată.

• Încearcă să ții electronicele și alte distrageri departe de dormitor.

• Nu te culca decât dacă ești obosit.


🧘Încearcă Mindfulness-ul

Mindfulness-ul este practica conectării la momentul prezent și a observării gândurilor și sentimentelor care îți vin fără a le judeca. Când viața devine aglomerată, poate fi dificil să-ți faci timp să reflectezi și să te concentrezi asupra modului în care te simți.
Ignorarea sau evitarea gândurilor și sentimentelor poate face mai ușoară copleșirea lor. În timp, practica mindfulness-ului poate reduce anxietatea și stresul, poate crește compasiunea față de sine și te poate ajuta să-ți înțelegi gândurile și sentimentele.

Există multe modalități de a practica mindfulness-ul - iată câteva pe care le poți încerca:

• Respirație: Respiră adânc în timp ce te concentrezi asupra aerului care intră și iese din corp. Conștientizarea respirației tale îți poate ajuta mintea să se concentreze asupra momentului prezent.

• Împământare: Încearcă să denumești un obiect pe care îl observi cu oricare dintre simțurile tale. După un moment, mută-ți atenția asupra unui alt obiect și numește-l pe acela. Poți face acest lucru cu fiecare dintre simțurile tale până când te simți mai ancorat în prezent.

• Mișcare: Mișcarea conștientă implică gândirea la fiecare mișcare pe care o face corpul tău în timp ce observă imaginile, sunetele sau senzațiile corporale.

Manifestul femeii care s-a ales pe sine

  Există o frecvență pe care o port în mine — una pe care mult timp nu am știut să o numesc. Nu am învățat-o de nicăieri și rar am văzut-o r...