Dezvoltarea fizică, emoţională şi psihologică a unei persoane presupune parcurgerea unor etape şi dobândirea anumitor achiziţii de care depinde evoluţia ulterioară.
Relaţia şi dinamica unei persoane cu părinţii săi, modul în care interacţionează şi în care îi percepe pe aceştia formează imagini, amintiri şi idei încărcate afectiv, care dau naştere complexelor materne şi paterne. Complexele sunt conţinuturi ale inconştientului,manifestate sub forma unor probleme de viaţă, care devin teme centrale de preocupare şi care dau tonul dispoziţiei psihice. Complexele se formează în copilăria mică, prin interacţiunea sugarului cu persoanele cu rol parental, şi devin moduri de interpretare a interacţiunilor cu alţi oameni şi a experienţelor de viaţă. Cu cât complexele sunt mai predominante în viaţa cuiva, cu atât libertatea voinţei este mai redusă.
Verena Kast descrie în cartea sa „Fiicele tatălui, fii mamei”, modul de manifestare al complexelor materne şi paterne, pozitive şi negative. Dacă un copil a perceput afecţiune şi interes faţă de manifestările sale din partea funcţiei materne, atunci complexul matern dezvoltat poate fi unul pozitiv.
Un complex matern pozitiv este trăit printr-o bucurie şi lejeritate legată de propriul corp, de emoţiile proprii şi de ale altora şi o capacitate de a împărtăşi cu ceilalţi, fără frică, intimitatea fizică şi psihică. Este sentimentul de a fi suficient de bun, într-o lume suficient de bună. În general, mamele care lasă amprenta unui complex matern iniţial pozitiv sunt cele care reuşesc să confere copilului un sentiment de siguranţă, acesta bucurându-se ulterior de plăcerile vieţii. Însă încrederea mare pe care aceștia o au în viață se poate transforma în lenevie și pretenții ridicate cu privire la ceea ce li se cuvinte. În cazul în care complexul matern nu se depășește la timp, se dezvoltă granițe nesigure ale Eului și o nevoie de contopire cu ceilalți, de trăire laolaltă, care se poate manifesta erotic sexual sau erotic spritual. Acestea pot constitui bazele unei structuri depresive, cu un Eu slab dezvoltat, care încearcă mai mult să îndeplinească cerințele celorlalți decât să-și trăiască propria viață. Trecerea de la simbioză la individuație poate provoca anxietate, iar modul în care copilul traversează primele despărțiri de mamă poate fi reprezentativ pentru capacitatea sa ulterioară de a face față anxietății. Dacă nevoile afective ale unui copil nu sunt suficient satisfăcute de către mamă, iar acesta nu se simte interesant şi important, poate fi amprentat de un complex matern negativ. Reacţiile exagerate la o situaţie prezentă, sunt de fapt reacții la toate situaţiile asemănătoare din trecut, iar realitatea este percepută prin lentila complexului.
Un bărbat cu un complex matern iniţial pozitiv poate fi permanent în căutarea zeiţei-mamă, nici o femeie nefiind suficient de bună. În general, îndeplineşte el însuşi un rol matern pentru ceilalţi, fiind protector, grijuliu şi asigurându-se că nimeni nu e lăsat pe dinafară. Suportă cu mari dificultăţi despărţirile, care distrug sentimentul de apartenenţă şi care îl lasă singur pe drumul descoperirii propriului Sine. Conform Verenei Kast, sentimentul trădării de către propria mamă sau propriul tată este dureros, însă uneori este necesar şi benefic în procesul de individuaţie. Pentru a-l pregăti pe copil pentru lumea exterioară, mama îl protejează pe copil, însă îl expulzează din paradisul matern la momentul potrivit. În caz contrar, băiatul devenit adult aşteaptă de la ceilalţi să îi îndeplinească toate dorinţele si să fie iubit în mod necondiţionat, fără ca el să ofere acelaşi lucru. Se aşteaptă ca lumea să îl întâmpine cu căldură, să îl hrănească şi să îl admire, atitudine care poate fi percepută ca fiind una copilărească de către partener. Obiectivul terapeutic pentru un bărbat cu un complex matern pozitiv ar putea fi să se descopere pe el însuşi şi să îşi asume responsabilitatea asupra propriei vieţi.
Conform Verenei Kast, dacă în cazul complexului matern pozitiv sloganul este ”Nu ai voie să mă părăsești”, în cazul complexului patern pozitiv, predomină idea: ”Nu ai voie să părăsești concepțiile, valorile și ideile mele, altminteri nu mai pot fi mândru de tine.”
Bărbații cu complex patern pozitiv nu rivalizează cu bărbații pe care îi consideră autorități, ci se conformează acestora, încercând să le facă pe plac și neîndrăznind să devină ei înșiși. Adesea, sunt raționali, pragmatici, eficienți, adaptabili și vor să mențină totul sub control, pentru a se simți în siguranță. Bărbații care și-au format complexul patern în relație cu un tată care are la rândul lui are un complex matern pozitiv au o relație mai bună cu latura lor feminină, cu creativitatea lor, și tind să fie în contact cu autenticitatea lor mai mult decât bărbații cu tați care sunt marcați de un complex patern pozitiv.
Femeile cu un complex patern pozitiv, a căror copilărie a fost marcată de prezența impunătoare a tatălui și de convingerile acestuia, tind să idealizeze bărbații și să devalorizeze într-o oarecare măsură femeile și femininul. Pentru femeile care poartă amprenta unui tată cu complex matern pozitiv, legătura erotică este importantă, iar pentru cele care poartă amprenta unui tată cu un complex patern pozitiv, relația platonică este în prim-plan. În ambele cazuri, femile tind să vorbească puțin despre ele, să manifeste conștinciozitate și convingerea că în viață trebuie să te străduiești pentru orice. Sentimentul stimei de sine depinde de aprecierile din partea bărbaților, care sunt percepuți ca fiind interesanți, stimulativi și de încredere. În prezența bărbaților, femeile cu complex partern pozitiv joacă rolul fetei grijulii și nu își pun în valoare potențialul sau se definesc prin relația cu un bărbat, cu autoritățile sau cu intelectul. În cazul fetelor, ele pot alege în adolescenţă fie să se dedice relaţiilor de cuplu, fie intelectului, fie ambelor moduri de relaţionare. Fetele care şi-au perceput taţii ca fiind puternici, activi şi inteligenţi, tind să le preia modelul, respingându-l pe cel al mamei, în cazul în care aceasta a fost pasivă. Acest model reprezintă un complex patern pozitiv, în care femeile au succes într-o lume a tatălui şi îşi aleg profesii care implică responsabilitate. Un obiectiv terapeutic pentru o astfel de femeie poate fi confruntarea cu sine însăși ca femeie și cu maternalitatea, preluarea responsabilității pentru propriile decizii greșite și descoperirea propriilor dorințe.
Complexul matern negativ se dezvoltă în situațiile în care copilul nu s-a simțit iubit și protejat, sentimentele predominante ale persoanelor cu un astfel de complex fiind cele de singurătate, de excludere și de lipsă a sensului, lumea este privită cu neîncredere, există o angoasă de a trăi. Un astfel de complex se poate constela atunci când mama este suprasolicitată și nu poate stabili o interacțiune bună cu copilul sau când însăși mama are un complex matern negativ și nu reușește să manifeste interes pentru copil și maternitate. Întrucât se confruntă cu o lipsă a sensului, femeile cu acest tip de complex simt nevoia să se facă utile, fiindu-le de folos celorlalți, chiar cu riscul de a se epuiza. Complexul matern negativ se manifestă și prin cerințe ridicate pe care persoanele și le impun pentru a fi demne de a fi iubite, fără a ajunge însă să fie satisfăcute de reușitele lor, întrucât pentru ele nu performanțele în sine sunt importante, ci obținerea unei rațiuni de a fi. Desprinderea adolescentei de propria mamă are loc printr-o confruntare, ceea ce poate fi începutul găsirii propriei identităţi. Fetele pot critica alegerile şi stilul de viaţă al mamelor şi le reproşează acestora mesajele ambigue de genul: „Trebuie să ai o carieră de succes, însă trebuie să fii o mamă devotată”. O femeie cu un complex matern negativ, poate refuza maternitatea, considerând-o o sursă de deziluzii.
Bărbații cu complex matern negativ tind să își dedice viața performanței, refugiindu-se într-o lume a tatălui. Tulburările narcisice sunt legate de un complex matern negativ, ca urmare a identificării persoanelor cu imaginea unei mame care nu li acceptă și nu oferă afecțiune. Pentru aceștia, este important ca în terapie să le fie apreciate strategiile de supraviețuire pe care le-au dezvoltat și să fie încurajați să își descopere singuri scopul, fără a aștepta validarea din partea celor din jur.
Verena Kast descrie complexul patern negativ prin exemplul din “Scrisoare către tata”, a lui Franz Kafka, în care autorul îi mărturisește tatălui său că s-a simțit doborât de influența lui asupra sa și dominat de sentimentul că ar putea fi oricând călcat în picioare de către barbatul matur care era tatăl său. Pentru fiu, complexul partern negativ se poate naște din cauza impunerii de reguli și principii de viață rigide, cu care fiul nu este de acord, pe care nu le poate însă încălca, deoarece ar pierde acceptarea tatălui și ar fi cuprins de vinovăție și rușine. Astfel, fiul nu are permisiunea de a-și croi propriul drum, fiind nevoit să se uite pe sine și să-și urmeze tatăl. În cadrul acestui complex, tatăl și fiul nu pot forma o relație apropiată în locul celei caraterizate de dominație și supunere, între ei existând o distanță foarte mare, pe care fiul se simte incapabil să o traverseze. O altă caracteristică a acestui complex este suprasolicitatea psihologică, dată de conflictul dintre nevoia fiului de a respecta regulile impuse de tată pentru fiu și nevoia de a-și găsi propriile repere. În spatele acestui conflict se ascunde dorința fiului de a obține acceptarea și iubirea tatălui. Însă în această dinamică, îndeplinirea cerințelor tatălui nu este posibilă, deoarcere acestea cresc direct proporțional cu reușitele fiului. Bărbații marcați de acest complex tânjesc după recunoașterea altor bărbați, devalorizându-se pe ei înșiși și fiind duri și față de ceilalți.
Femeile cu complex patern negativ pot renunța mai ușor la dorința de a obține aprecierea tatălui, dezvoltându-și identitatea proprie, prin folosirea aspectelor feminine. Femeile care nu se desprind de acest complex trăesc în umbra taților și mai târziu a soților, neajungând la realizarea potențialului lor propriu.
Aceste complexe se manifestă în diverse combinații și în situații de viață. Multe dintre problemele cu care ne confruntăm provin din faptul că desprinderea din complexele parentale nu a avut loc la timp. Desprinderea presupune observarea amprentelor complexuale, renunțarea la căile familiare de a gândi și acționa și asumarea responsabilității pentru trăirea propriei autenticități.
