Funcționalitatea mecanismelor cognitive

    De-a lungul primului semestru de studiu în cadrul Masteratului, am învățat noțiunile de bază ale funcționalității mecanismului cognitiv, cu rețelele sale neuronale și posibilele disfunctionalitati comportamentale ce pot rezulta în urma afectării acestora. Deși la început m-am simțit intimidată de complexitatea informațiilor, acum, studiul neurostiintelor mi se pare un domeniu fascinant pe care îmi doresc să aprofundez în anii viitori. În lucrarea de față, voi încerca să descriu ceea ce am înțeles despre felul în care performanța la testarea funcțiilor executive ale creierului, în relație cu autoreglarea emoțională, acționează asupra tulburărilor de personalitate, anxioase și depresive. 

    Creierul este un organ de o structură complexă, având conexiuni între ariile acestuia în toate direcțiile. Spre deosebire de restul organelor, creierul este cel mai incomplet dezvoltat, fiind de doar 40% din mărimea ce ajunge la maturitate (Jensen F.E., Nutt A.E., (2015), “Creierul adolescentului: Ghidul de supraviețuire al unui om de neuroștiință pentru creșterea adolescenților și a tinerilor adulți”, p.28, publicată în SUA). Odată cu mărimea acestuia, se vor configura și conexiunile neuronale, sinaptice, dezvoltandu-se treptat funcțiile executive. Ultima parte a creierului ce se dezvoltă este și cea mai importantă a acestuia, și anume lobii frontali. Poziționați în dreptul frunții, acesta este “locul” unde acțiunile sunt cântărite, judicate și unde deciziile sunt luate. Procesul dezvoltării rețelelor neuronale începe din partea de jos a creierului, din lobii occipitali, și urcă înspre lobii frontali, aceasta fiind ultima parte care se activează. În copilărie, creierul are parte de o explozie de materie cenușie, care este platforma de bază a neuronilor, și o lipsă majoră de materie albă, cea care asigură transferul informației dintr-o parte în alta a creierului. De jos în sus, funcțiile creierului evoluează mai întăi cu rețelele care asigură interacțiunea cu mediul și care organizează procesele senzoriale: vederea, auzul, tactilul, echilibrul și simțul spațial. Aceste structuri implică cerebelul care contribuie la echilibru și coordonare, talamusul care percepe semnalele senzoriale, și hipotalamusul, unde se află funcționalitatea corporală, adică foamea, setea, sexualitatea și agresivitatea. (Jensen F.E., Nutt A.E., (2015), “Creierul adolescentului: Ghidul de supraviețuire al unui om de neuroștiință pentru creșterea adolescenților și a tinerilor adulți”, p.29, publicată în SUA). 

    Centrii memoriei sunt implicați în percepția vizuală, din lobii occipitali până în lobii mediali temporali. În urma descoperirilor științifice din ultimii ani, s-a constatat că un sistem neuronal comun susține reamintirea faptelor/întâmplărilor trecute, imaginația, și prospectarea viitorului. (Cirneci, D. (2013). “Introducere în neuroștiințe”. Curs în tehnologie IFR. Editura Fundației România de Mâine, București). În partea de jos a creierului, atașat de măduva spinării, se află trunchiul cerebral. Trunchiul cerebral controlează majoritatea funcții biologice critice, cum ar fi respirația, ritmul cardiac, tensiunea arterială și vezica urinară și mișcările intestinale. Trunchiul cerebral și măduva spinării sunt conectate la părțile superioare ale creierului prin zona talamusului, care se află sub cortex. Informațiile din toate simțurile curg prin talamus către cortex. Sub cortex sunt structuri numite ganglioni bazali, care joacă un rol important în realizarea mișcărilor coordonate și fixate. 

    Aproape de cortex, există structuri care împreună formează sistemul limbic. Sistemul limbic este implicat în amintiri și emoții. Hipocampul este o mică structură în formă de căluț de mare sub lobul temporal. Numele „hipocampus” provine de la cuvântul latin pentru “cal” datorită formei. Hipocampul este cu adevărat “calul de bătaie” al creierului pentru procesarea memoriei. Este folosit pentru codificare și recuperarea amintirilor. Are cea mai înalta densitate a sinapselor excitatorii din creier care se activează cu fiecare experiență noua trăită. Hipocampul este esențial pentru formarea memoriei deoarece transforma memoria de scurtă durată în memorie de lungă durată. Alături de hipocamp, în altă parte a sistemului limbic, sub lobul temporal, este situată amigdala, care este implicată în comportamentul sexual și emoțional. Sensibilă la hormoni, precum cei sexuali și adrenalina. Sistemul limbic este o parte a creierul în care emoțiile și experiențele sunt integrate. 

    Creierul acumulează informații noi prin simțurile: auz, văz, gust, atingere, miros. Informațiile senzoriale sunt transmise prin sinapse printr-o rețea de neuroni și sunt stocate, temporar, în memoria de scurtă durată. Această regiune a memoriei pe termen scurt este foarte volatilă și primește în mod constant informațiile aproape continue pe care simțurile noastre le întâlnesc în fiecare clipă. După ce informaţia este procesată în regiunea memoriei de scurtă durată, este comparată cu memoriile existente și, dacă informația există deja, “duplicatul” este uitat. Dacă informațiile sunt noi, atunci sunt transferate în mai multe locații din creier care depozitează amintiri pe termen lung. Deși aproape instantanee, transmiterea senzorială a informației nu este perfectă din cauza degradării care are loc pe măsură ce informația rulează pe axonii neuronilor. În timpul somnului, creierul alege cele mai importante informații din activitățile zilei și consolidează aceste informații în amintiri, eliminând restul. 

    Creierul adult are capacitatea de a învăța din greșeli, prin zonele din și în jurul lobilor frontali, inclusiv a cortexului cingulat anterior dezvoltat, care poate acționa că un monitor comportamental și poate ajuta la detectarea greșelilor. Impulsul de căutare a recompensei este situat adânc în creier în două zone, nucleul accumbens și zona ventral tegmentala. Aceste structuri aparțîn centrului de plăcere al creierului deoarece sunt responsabili pentru eliberarea de dopamină atunci când o persoană ia în considerare sau anticipează o recompensă (mâncare, bani, consum de droguri etc.). Nucleul accumbens fie ne alertează asupra posibilității plăcerii, fie ne motivează atunci când suntem în situația de a experimenta acea plăcere. Această zonă este susceptibilă la puterile dependenței. Nucleul accumbens, care este centrul recompensei, și striatul dorsolateral, unde obiceiurile sunt formate, sunt deosebit de sensibile la efectele drogurilor. 

    Ca stimul, drogurile au un efect asupra sinapselor din circuitele de recompensă, inducând plasticitatea sinaptică și remodelând sinapsele prin adăugarea de receptori (în cazul drogurilor acest lucru poate duce la “poftă”), învățarea apetitiva.