Tulburarea de personalitate histrionică

 Face parte din grupa personalităților emoționale și dramatice, alături de tulburările de personalitate antisocială, borderline și narcisistă.

În trecut, era denumită tulburare de personalitate isterică și atribuit femeilor, concept combătut de către feministe, fiind considerată o etichetă discriminatorie. (Beck, Freeman și Davis, 2003).

Se practica hipnoza pentru descărcarea emoțiilor sexuale reprimate, considerându-se ca fiind cauza acestei tulburări.

Tulburarea de personalitate histrionică este ilustrată prin “extraversie, labilitate dispozițională și conduită demonstrativă, de rol.” (Ionescu, 1997).

În DSM este definită ca un pattern pervaziv de emoționalitate excesivă și de căutare a atenției, începând precoce din perioada adultă și prezent într-o varietate de contexte.

Specialiștii consideră că persoanele cu această tulburare sunt excesiv de interesate de propria atractivitate fizică, se consideră seducătoare și se simt cel mai bine atunci când sunt în centrul atenției. Aparențele fizice prezintă o mare importanță pentru ele, investind mult timp, energie și bani pentru haine. 

Relațiile interpersonale ale persoanelor cu tulburare de personalitate histrionică sunt furtunoase și nesatisfăcătoare, sunt deosebit de vulnerabile în cazul unei despărțiri și dezvoltă frecvent anxietate și atacuri de panică, ajungând adesea să solicite ajutor. Aceste persoane au convingerea că trebuie să fie iubite de toată lumea pentru tot ceea ce fac și de aici rezultă teama de respingere. Sunt înclinate spre distrorsiunea suprageneralizării.

Modelul acestei personalități este dominat de o labilitate emoțională excesivă și un comportament direcționat spre a atrage atenția prin atitudini dramatice și teatralism; se poate observa și o atitudine cu conotații sexuale nepotrivite, cu scop provocator, chiar și asupra unor persoane față de care nu există un interes romantic propriu-zis, contextul putând fi și unul profesional. Expresia emoțională este rapid schimbătoare și preferă o atitudine dependentă afectiv; în relațiile cu ceilalți se remarcă un grad de sugestivitate, opiniile lor fiind ușor influențate de ceilalți.

Se diagnostichează conform criteriilor din DSM, prevalența fiind în mod egal la bărbați și femei. La bărbați este asociată cu homosexualitatea.

Tulburarea poate fi asociată cu somatizări, depresie majoră și disforie.

Se tratează prin psihoterapie, descoperind motivațiile individuale și temerile asociate cu gândurile și comportamentul persoanei, dar și raportand-o la cei din jur într-un mod pozitiv, mai puțin egocentric.

De regulă, persoanele cu tulburare histrionică nu recunosc că ar avea nevoie de tratament, fapt care face dificilă stabilirea și urmărirea unui plan de tratament.