Tulburarea de personalitate evitantă

 “Tulburarea de personalitate nu reprezintă ceea ce sunt, ci, ceea ce am.”

TP evitantă face parte din grupul C al tulburărilor anxioase și ineficiente, alături de personalitatea dependentă și obsesiv-compulsivă și se caracterizează prin prezența unui sentiment de inferioritate, teamă, insecuritate și inhibiție socială, precum și o hipersensibilitate la evaluări negative din partea celorlalți (Tudose, 2007).

Termenul de personalitate evitantă a fost introdus de Millon (1969), care a considerat că aceasta este compusă dintr-un pattern “activ-detașat” ce se referă la teama și neîncrederea în ceilalți.

Persoanele ce au această TP evită orice implicare socială sau profesională care ar presupune relații interpersonale semnificative datorită fricii de a fi criticați, dezaprobați sau respinși, manifestă reticență față de promovări și nu se implică în activități de grup din același motiv. Unii autori consideră că TP evitantă reprezintă doar o formă mai severă a anxietății sociale generalizate (Beck, Freeman și Davis, 2003).

În situațiile care presupun confruntarea cu ceilalți, pot fi distinse trei tipuri de anxietate:

• Anxietatea socială “normală” pe care o încercăm cu toții în anumite situații: când ești prezentat/ă unei persoane importante, când ai de trecut un examen oral, când te prezinți la un interviu pentru angajare sau când faci cunoștință cu persoana de care te simți atras/ă;
• Fobiile sociale, care generează o anxietate mai mare, dar și evitarea sistematică a anumitor situații;
• Anxietatea personalităților evitante, mai insidioasă, cu acea teamă aproape continuă de a fi judecat și respins.

Persoanele ce au această TP evită munca sau activitățile școlare care implică un contact interpersonal semnificativ din cauza fricii de critică, dezaprobare sau rejecție. În plan social, evită să-și facă noi amici, în afară de cazul când sunt sigure că vor fi simpatizate și acceptate fără critică; ele își rețin sentimentele intime, de frica de a nu fi expuse, ridiculizate sau făcute de râs (DSM-IV-TR, 2000).

În ceea ce privește relațiile intime, aceste persoane acceptă cu greu stabilirea de legături, sunt preocupate de a fi utile și acceptate, sunt tăcute, timide, retrase, participând rar la conversații din teama de a nu spune ceva nepotrivit; preferă un stil de viață simplu, rutinat, fără expuneri la situații și relații noi, tocmai din nevoia de siguranță.

Persoanele ce au acest tip de TP nu au prieteni confidenți sau au unul singur, exceptând rude de gradul I și nu stabilesc relații cu alții, dacă nu sunt siguri că aceștia au o părere bună despre ei.

Manualul de diagnostic și statistică al tulburărilor mintale DSM-IV-TR (2000) definește TP evitantă ca un pattern pervaziv de inhibare socială, inadecvare și hipersensibilitate la evaluare negativă, care debutează la vârsta de adult tânăr și se manifestă în diverse situații.

Factorii predispozanți ai apariției tulburării sunt următorii:

• dezaprobare parentală,
• hiperprotecția, 
• elemente fobice ale părinților,
• un defect fizic instalat în copilărie.

Evitarea și inhibiția au un caracter defensiv, iar frica de rejecție acoperă agresivitatea subiacentă oedipiană sau preoedipiană. Aceste persoane funcționează bine într-un mediu protejat, deși aspiră mai mult.

Pentru diagnostic, se iau în considerare criteriile menționate mai sus, dar și în urma aplicării unui test de specialitate în cabinetul psihoterapeutului.

Tulburarea este la fel de frecventă la bărbați si la femei, prevalenta sa fiind de aproximativ 2,4% (DSM-5, 2013).

Persoanele cu TP evitantă se prezintă deobicei la terapie pt stări depresive, anxioaee, tulburări ale somnului, abuz de substanțe sau afecțiuni ale stresului. Psihoterapia cognitiv-comportamentală reprezintă tratamentul esențial și eficient al TP evitante (Beck, Freeman și Davis, 2003; Brown, Heimberg și Juster, 1995; Stravynski, Marks și Yule, 1982).

În cadrul terapiei vor fi utilizate tehnici de restructurare cognitivă, psihodrama, experimentele comportamentale, jocul de rol, trainingul asertiv și trainingul abilităților sociale. În același timp, este necesară și terapia de cuplu sau de familie, pentru confruntarea asumpțiilor disfuncționale ale membrilor familiei. 

Sursa: Steliana Rizeanu, “Tulburările de personalitate - modalități de diagnostic și tratament”, 2020, Editura Universitară, București.