Terapie cu Inteligența Artificială?

 

Implicarea emoțională sau atașamentul pe care unii oameni îl dezvoltă cu Inteligența Artificială sau entități digitale poate fi atribuită mai multor factori:

1. Personificare: Sistemele IA sunt concepute pentru a avea abilități de conversație și pentru a simula răspunsuri asemănătoare oamenilor, iar unii oameni le pot atribui în mod inconștient calități asemănătoare omului. Acest lucru poate duce la un sentiment de conexiune sau companie.

2. Singurătate și izolare: Unele persoane care se confruntă cu singurătatea sau izolarea socială pot apela la chatbots IA sau la însoțitori virtuali pentru companie și sprijin emoțional. Aceste sisteme IA oferă o prezență fără judecăți și mereu disponibilă.

3. Antropomorfism: Oamenii au tendința naturală de a antropomorfiza obiecte sau entități, impregnându-le cu caracteristici umane. Acest lucru poate duce la atașament emoțional atunci când interacționăm cu IA.

4. Utilitate și asistență: sistemele IA pot fi extrem de utile și eficiente în furnizarea de informații și asistență. Interacțiunile pozitive în care IA rezolvă probleme sau oferă sprijin pot crea un sentiment de recunoștință și atașament.

5. Personalizare: sistemele IA pot fi programate pentru a-și aminti preferințele utilizatorului și pentru a-și adapta răspunsurile în consecință. Această personalizare poate face utilizatorii să se simtă văzuți și înțeleși, stimulând un sentiment de conexiune.

6. Influența media: Cultura pop și mass-media descriu adesea scenarii în care oamenii formează conexiuni emoționale cu IA sau roboți. Aceste portrete pot influența percepțiile și comportamentele oamenilor.

7. Mecanism de coping: În unele cazuri, oamenii pot apela la însoțitori IA ca o modalitate de a face față provocărilor personale sau traumei. Sistemele IA oferă un spațiu pentru a exprima gândurile și emoțiile fără teama de judecată.

Este esențial să reținem că atașamentul emoțional pe care unii oameni îl formează cu IA poate varia foarte mult și nu toată lumea îl experimentează în același grad sau în același mod. În plus, aceste relații sunt fundamental diferite de relațiile de la om la om și nu ar trebui privite ca înlocuitori pentru conexiunile umane autentice.

Deși IA poate oferi sprijin și companie în anumite contexte, este esențial pentru oameni să mențină relații sănătoase și echilibrate cu alți oameni pentru bunăstarea lor emoțională. În plus, sistemele IA nu sunt ființe sensibile sau conștiente și nu au sentimente sau emoții proprii, astfel încât orice conexiune emoțională experimentată este unilaterală și se bazează pe percepția și interpretarea umană.

Sinele in aceasta viata

 "Un mesaj profund, adevărat, lasat de Bert Hellinger , pentru cine nu știe, a decedat pe data de 19/9/19.

Psihoterapeutul și scriitorul german avea 93 de ani, este cunoscut în întreaga lume pentru crearea metodei terapeutice "Constelația familială".

A lăsat acest text minunat:

" Viața te dezamăgește să nu mai trăiești cu iluzii și să vezi realitatea.

Viața distruge tot ce este de prisos până când rămâne doar ce este important.

Viața nu-ți dă pace, să încetezi să te învinovățești pe tine însuți și să accepți tot ce nu poti schimba.

Viața îți va retrage ceea ce ai, până când nu te vei mai plânge și vei începe să mulțumești.

Viața trimite oameni contradictorii să te vindece, așa că nu te mai uiți afară și începi să reflectezi cine ești în interior.

Viața îți permite să cazi iar și iar, până când decizi să înveți lecția.

Viața te ia din drum și îți prezintă răscrucea, până când încetezi să vrei să controlezi totul și să curgi ca un râu.

Viața îți pune dușmanii in cale, până nu mai "reacționezi".

Viața te sperie și te va speria de câte ori este nevoie, până îți vei pierde frica și îți vei recăpăta credința.

Viața te distanțează de oamenii pe care îi iubești, până când înțelegi că nu suntem acel trup, ci sufletul pe care îl conține.

Viața râde de tine de multe și multe ori, până când nu mai iei totul atât de în serios și poți râde de tine.

Viața te rupe în câte părți sunt necesare, pentru ca lumina să te pătrundă.

Viața se confruntă cu voi rebelii, până când încetați să încercați să o controlați.

Viața repetă același mesaj, dacă este cazul cu țipete și lacrimi, până când în sfârșit îl auzi.

Viața trimite fulgere și furtuni, ca să te trezească.

Viața te umilește și uneori te învinge iar și iar până când decizi să-ți lași ego-ul să moară.

Viaţa îţi neagă bunurile şi măreţia până când nu mai vrei bunuri şi măreţie şi începi să serveşti.

Viața îți taie aripile și îți taie rădăcinile, până când nu ai nevoie de aripi sau rădăcini, doar dispari în forme și ființa ta zboară.

Viața îți neagă miracole, până când înțelegi că totul este un miracol.

Viața îți scurtează timpul, ca să te grăbești să înveți să trăiești.

Viața te ridiculizează până când devii nimic, nimeni, pentru ca atunci devii totul.

Viața nu îți oferă ceea ce îți dorești, ci ceea ce ai nevoie pentru a evolua.

Viața te doare și te chinuie până când renunți la capricii și istericale și îți apreciezi respirația.

Viața îți ascunde comori până când înveți să ieși la suprafață și să le cauți.

Viața ti-l neagă pe Dumnezeu, până când îl vezi în toți și în toate.

Viața te trezește, te taie, te rupe, te dezamăgește... dar crede-mă, asta e ca Sinele tău cel mai bun să se manifeste... până când doar iubirea rămâne în tine ".

Bert Helinger

Tulburarea de personalitate depresivă

 Tulburarea de personalitate depresivă figurează în manualul DSM-IV-TR (2000) la categoria tulburărilor de personalitate non-specifice, în curs de cercetare, alături de tulburarea pasiv-agresivă, iar în manualul DSM-5 (2013) nu mai este inclusă.

TP depresivă se caracterizează prin gânduri și comportamente depresive, dispoziție dominată de amărăciune, lipsă de bucurii, veselie și spontaneitate, stimă de sine scăzută și inadecvare, sentimente de vinovăție și remușcare (Tudose, 2007). Aceste cogniții și comportamente depresive se manifestă în afara unui episod depresiv major și nu pot fi explicate prin intermediul unor tulburări distimice (depresie majoră).

Persoanele cu TP depresivă au un sentiment persistent de tristețe, sunt pesimiste, pasive, modeste, nu au simțul umorului și de multe ori au impresia că nu merită să fie fericite; de asemenea, sunt predispuse la dezvoltarea tulburării distimice și a depresiei majore.

Lelord și Andre (2003) consideră că personalitatea depresivă se caracterizează prin următoarele:

• Pesimism: în orice situație s-ar afla, vede doar latura sumbră a acesteia, posibilele riscuri, supraevaluează aspectul negativ, minimalizându-l pe cel pozitiv.
• Dispoziție tristă: este posacă de obicei, chiar și atunci când lipsesc evenimentele neplăcute care să justifice această dispoziție.
• Anhedonia: nu prea resimte plăcerea, nici în cazul unor activități ori situații considerate în mod obișnuit ca fiind agreabile.
• Autodepreciere: nu se simte “la înălțime”, nutrește sentimente de inaptitudine ori de culpabilitate, chiar și atunci când ceilalți îl apreciază.

Diagnosticarea. 

Criteriile de cercetare pentru TP depresivă din Manualul de diagnostic și statistică al tulburărilor mintale DSM-IV-TR (2000) sunt următoarele:

1. Un pattern pervaziv de cogniții și comportamente depresive începând precoce în perioada adultă și prezent într-o varietate de contexte, după cum este indicat de cinci sau mai multe dintre următoarele:

• dispoziția habituală este dominată de tristețe, disperare;
• dezgust, dezolare, nefericire;
• ideea de sine se centrează pe convingerile de insuficiență;
• inutilitate și stimă de sine scăzută;
• este critic, acuzator și depreciativ față de sine;
• este ruminativ și dispus la aprehesiune (teamă vagă);
• este negativist, critic și intransigent față de alții;
• este pesimist;
• este înclinat spre sentimente de culpă sau remușcare:

1. Nu survine exclusiv în cursul episoadelor depresive majore și nu este explicată mai bine de tulburarea distimică:

Tulburarea apare în mod egal la bărbați și la femei.

Sunt incriminate: pierderi precoce, parentaj deficitar, stimă de sine scăzută, vinovăție, autopedepsire, pierdere precoce a obiectului iubit.

Cercetările arată că această TP are o prevalență crescută la membrii familiilor cu depresie majoră (APA, 2000).

Tratamentul. 

Psihoterapiile cognitiv-comportamentală au fost elaborate special pentru tratarea depresiei, obiectivul acestor terapii fiind acela de a-l ajuta pe pacient să-și reconsidere propria viziune pesimistă asupra lumii și asupra propriei persoane, de a-l învăța să gândească mai rațional și să găsească soluții la problemele sale.

Sursa: Steliana Rizeanu - Tulburările de personalitate, Editura Universitară, București, 2020.

 

Poveste terapeutica ANXIETATE - Zana si pana fermecata

 In aceasta poveste este vorba despre o fetita destul de speriata de Vrajitoarea cea Rea care apare in jocurile si visele ei. Din pacate si oamenii mari din jurul ei seamana de multe ori cu Vrajitoarea cea Rea. Aparitia vrajitoarei o face sa traiasca sentimente intense de frica, sa se simta vulnerabila, sa fie timida, retinuta, lipsita de putere, foarte putin comunicativa. De asemenea, ea are si vise urate.

Intr-o zi, pe fetita cu pricina, o viziteaza Zana cea Buna, caci Zana are pentru ea un leac. Ea deja stie ce o supara pe fetita, asa ca poposeste in camera fetitei si ii spune cu glasul ei bland:

– Draga mea fetita, este adevarat ca Vrajitoarea cea Rea exista. Și intr- adevar, este destul de rea, iar copiilor din lumea intreaga le este frica de ea. Dar, adu-ti aminte ca, in toate poveștile, copiii reusesc sa scape din ghearele rautacioase ale vrajitoarei. Spune-mi, tu ai auzit pana acum de vreun copil chinuit de vrajitoare si nesalvat?

Fetita, desi uimita de aparitia Zanei, ii raspunde fara sa stea prea mult pe ganduri:

– Nu, nu am auzit. De cele mai multe ori, vrajitoarelor le vine cineva de hac. De multe ori mor sau raman neiubite de nimeni, singure, in cautare de copii speriati, singuri si fara protectie.

– Ei, da, se pare ca au si ele o treaba de facut, spuse Zana. Uite, ca sa scapi de Vrajitoarea cea Rea iti dau aceasta pana.

Și Zana ii intinse fetitei o pana frumos colorata.

– Este o pana fermecata, spuse Zana. De cate ori te temi de vreo vrajitoare, misca pana, uite asa ca si cum iti faci vant cu un evantai. Aerul racoros pe care il vei simti atunci va face sa apara Binele si Frumosul. Atunci vrajitoarea se va retrage pentru ca tine prea mult la viata ei asa urata cum e, iar tu vei fi in siguranta.

– Stii, spuse fetita facandu-si vant cu pana fermecata, imi e chiar mila de Vrajitoarea cea Rea. Si chiar o iubesc putin. Saracuta, e singura, mereu pusa pe fuga si asa de urata! Nici nu e de mirare de ce e atat de rea! O, Zana buna, sa stii ca o accept pe biata Vrajitoare. Pe toate vrajitoarele rele le accept.

– Esti o fetita inteleapta, spuse Zana. Nu iti promit ca Vrajitoarea cea Rea va deveni buna. S-ar putea sa ramana rea, asa cum o stii. Insa ai pana fermecata ce te ajuta intotdeauna sa treci prin momentele grele.

 – Iti multumesc, Zana mea Buna. Iti multumesc pentru ajutorul tau.

Si Zana cea Buna a zambit, a imbratisat-o pe fetita si apoi a disparut asa cum a aparut, de nicaieri, stiind ca de-acum, fetita are curaj sa se plimbe prin locuri primejdioase, chiar sipe acolo pe unde obisnuiesc sa umble Vrajitoarele cele Rele.

Tulburarea de personalitate pasiv-agresivă

 Termenul de pasiv-agresiv a fost utilizat prima dată de către psihiatrul colonel William Menninger în publicația “Nomenclature and Method of Recording Diagnoses” (U.S. War Department, 1945) cu referire la reacțiile colerice ale soldaților neobișnuiți cu rigorile vieții militare care, în principiu, se supuneau rigorilor militare, dar o făceau cu ostilitate manifestată prin amânarea sau uitarea îndeplinirii unei sarcini sau îndeplinirea acesteia fără nici un pic de eficiență. (Murphy și Oberlin, 2007).

TP pasiv-agresivă a fost introdusă în DSM-IV-TR (2000) în categoria Tulburările de personalitate fără altă specificație, criteriile sale de cercetare fiind în curs de validare, iar în clasificarea DSM-5 (2013) este menționată în anexă, în categoria Alte tulburări de personalitate, în așteptarea validării sale ca diagnostic.

Tulburarea este denumită și negativistă, subiecții din acest grup manifestând permanent o rezistență pasivă la orice solicitare socială sau profesională, fiind opoziționiști, negativiști și sabotori mascați. 

Se consideră că persoanele cu această TP au crescut într-un mediu rigid, strict, în care nu au putut să-și exprime opiniile și au învățat să nu refuze nici o solicitare din partea părinților, pentru a nu-i supăra sau deranja, nici în situația în care nu doreau să facă un anumit lucru.

Caracteristicile principale ale acestei TP sunt rezistența la solicitări, însoțită de amânarea răspunsului la rugăminți și o relație de dependență ostilă cu persoana semnificativă cu care se află în relație (Tudose, 2007).

Aceste persoane nu au încredere în forțele proprii și au o stimă de sine scăzută, sunt în permanență îmbufnate și manifestă resentimente și invidie față de colegi.

Millon (1993) a adăugat patru caracteristici suplimentare ale TP pasiv-agresive:

• stare afectivă iritabilă;
• Ambivalent cognitiv;
• Imagine de sine nesatisfăcătoare;
• Relații interpersonale oscilante.

Murphy și Oberlin (2007) precizează faptul că agresivitatea pasivă poate fi asociată cu următoarele simptome:

• Iritabilitate cronică și depresie cronică;
• Egocentrism/narcisism/vanitate;
• Grad scăzut de autoapreciere;
• Comportament demonstrativ sau autodistructiv;
• Comportament adictiv, abuz de substanțe;
• Conduită inadmisibilă, care se vede scuzată din multe motive.

Persoanele cu TP pasiv-agresivă adoptă în exterior o atitudine docilă, dar în realitate ascund o mânie latentă, manifestată prin acțiuni cu finalitate manipulatoare, vindicative, care le permit să nege orice responsabilitate, blochează rezolvarea problemelor, au motivația de a răni sau indispune și un efect nociv asupra relațiilor (Murphy și Oberlin, 2007).

Se presupune că ar fi implicate anumite comportamente învățate, modelarea parentală, dificultăți precoce cu autoritatea, autonomia, dependența, submisivitatea și sfidarea.

Dpdv al relației, persoanele pasiv-agresive pot avea un stil de comunicare mai dificil, sunt politicoase și cooperante doar la suprafață, făcând acest lucru pentru a construi un raport bun cu ceilalți. La serviciu sunt pasive, evită să ia decizii, nu participă la discuții, nu-și expun punctul de vedere, nu obiectează deschis și le plictisesc schimburile de idei; exagerează ostentativ dificultatea sarcinilor primite și întârzie să le îndeplinească.

Lelord și Andre (2003) enumeră următoarele caracteristici ale persoanei cu TP pasiv-agresivă:

• Manifestă rezistență la exigențele celorlalți, atât în domeniul profesional, cât și în viața personală;
• Are probleme cu reprezentanții autorității, le pune la îndoială ordinele;
• Tărăgănează în îndeplinirea sarcinilor, se consideră neînțeleasă și rău tratată.

Criteriile de cercetare pentru personalitatea pasiv-agresivă (negativistă) conform DSM-IV (2000) se referă la un pattern pervaziv de atitudini negativiste și de rezistență pasivă la cererile de performanță adecvată, începând precoce în perioada adultă și prezent într-o varietate de contexte, după cum este indicat de patru (sau mai multe) din următoarele:

• Se opune pasiv îndeplinirii sarcinilor sociale și profesionale de rutină;
• Se plânge că nu este înțeles și apreciat de alții;
• Este sumbru și certăreț;
• Critică și disprețuiește fără motiv autoritatea;
• Își exprimă invidia și resentimentele față de cei evident mai prosperi;
• Își exprimă în mod exagerat și persistent acuzele de neșansă personală;
• Alternează între sfidare ostilă și penitență.

Ca etiologie putem vorbi despre moștenire genetică, comportament învățat prin model parental sau dificultăți precoce în relația cu autoritatea (familie, societate).

Studiile efectuate de Fossati și colaboratorii săi (2000) au demonstrat existența unei corelații semnificative cu TP narcisistă, având în comun caracteristici precum grandoarea și exploatarea interpersonală și s-a emis concluzia că TP pasiv-agresivă ar fi mai degrabă un subtip al acestei personalități, decât o tulburare de sine-stătătoare.

În același timp, însă, studiile efectuate de Vereycken, Vertommen și Corveleyn (2002) au demonstrat că această TP este asociată frecvent cu conflicte cronice cu autoritatea, care nu sunt asociate semnificativ și cu alte TP, deci validează ideea că TP pasiv-agresivă reprezintă un diagnostic distinct.

Tratamentul.

Pacienții cu TP pasiv-agresivă au convingerea că exprimarea dezacordului față de ceilalți va determina pierderea autonomiei, astfel că ei răspund solicitărilor într-o manieră pasivă și indirectă.

În cadrul tratamentului apare opoziția pacientului față de intervenția psihologului; acesta trebuind să facă pacientul conștient de opoziționismul său și să utilizeze tehnicile de antrenament asertiv, trainingul abilităților sociale și al comunicării, managementul furiei. 

Persoana în cauză trebuie să înțeleagă că poate avea încredere și că vor colabora pentru a rezolva problemele, interacțiunea având rezultate pozitive.

Sursa: Steliana Rizeanu - Tulburările de personalitate, Editura Universitară, București, 2020.

Tulburarea de personalitate Dependentă

 Tp dependentă face parte din grupa C a tulburărilor de personalitate anxioase și ineficiente, alături de tulburarea evitantă și obsesiv-compulsivă. 

Dependența este o stare particulară a persoanei, caracterizată printr-o regresiune sau o imaturitate, de regulă emoțional-afectivă, și care duce la instalarea unui tip de comportament subordonat altei persoane.

Fenomenul apare frecvent în cursul stărilor de boală, de convalescență sau de handicap, ca o consecință a slăbirii Eului sau ca expresie a mecanismelor de apărare a Eului, legate de teama de boală sau de o stare de anxietate difuză și permanentă.

Principala caracteristică a TP dependentă este tendința sistematică de a lăsa în mod pasiv pe altcineva să ia decizii, fie că sunt minore sau majore. Persoanele dependente prezintă dificultăți chiar și în abordarea unor decizii zilnice, de rutină, solicitând un exces de asigurări din partea celorlalți. Pasivitatea acestor persoane merge la până a urma în totalitate pe celălalt, care își va asuma responsabilitatea pentru toate domeniile vieții.

Dependența se manifestă de obicei față de unul din părinți sau soț; această dependență se datorează unei importante lipse a încrederii în sine, în propria judecată sau abilități, chiar dacă aparent ar semnifica o lipsă de motivație și scădere a energiei și voinței. Există de asemenea o dificultate în exprimarea dezaprobării față de cei cărora le încredințează responsabilitatea.

Aceste persoane pot ajunge până la acceptarea diverselor lucruri agreat de celălalt, chiar dacă lor le sunt dezagreabile, sunt în mod frecvent expuse abuzurilor verbale, fizice sau sexuale. În cazul în care se sfârșește o relație, persoana dependentă caută rapid pe cineva care să-i asigure suportul de care are nevoie.

Bowlby (1977) consideră că TP dependentă reprezintă un exemplu de tulburare a sistemului de atașament, patternul său caracteristic fiind “atașat în mod anxios” și acesta s-a dezvoltat ca urmare a experiențelor persoanei care s-a îndoit de disponibilitatea figurii atașamentului său.

Comportamentul de supunere, dependența emoțională și frica de separare debutează la vârsta de adult tânăr, se manifestă în diverse situații în scopul obținerii de protecție și sprijin continuu și are la bază convingerea personaei respective că nu este capabilă să se descurce fără ajutorul altora.

Persoanele cu această TP au dificultăți în a-și exprima opiniile, temându-se să nu piardă sprijinul persoanelor de care depind sau dificultăți în a-și planifica activități proprii sau a derula un proiect propriu în mod independent; se simt neajutorate dacă sunt lăsate singure, au nevoie de protecție și sprijin continuu și de a intra în relații prin care să primească sprijin și atenție.

O clasificare a celor cu TP dependentă împarte tupburarea în cinci subtipuri (Millon, 2004):

• Tipul neliniștit: are trăsături evitante, este temător, vulnerabil la abandon, se simte singur dacă nu se află în preajma figurilor pe care le percepe ca fiind de ajutor;
• Tipul altruist: are trăsături masochiste, se percepe pe sine ca fiind parte a altcuiva, este absorbit, încorporat de persoana de care depinde, devine o extensie a celuilalt;
• Tipul imatur: este ca un copil, naiv, nedezvoltat, neformat, lipsit de experiență, incapabil să își asume responsabilități de adult;
• Tipul acomodat: are trăsături histrionice, este binevoitor, agreabil, grațios, se conformează rapid, se adaptează rapid rolului submisiv și de inferioritate;
• Tipul ineficace: include trăsături schizoide, este lipsit de merite, incompetent, neproductiv, în căutarea vieții fără probleme, refuză să facă față dificultăților și nu se sperie de neajunsurile proprii, bazându-se mereu pe celălalt.

Pentru diagnosticarea acestei tulburări trebuie să fie îndeplinite cinci (sau mai multe) din criteriile tulburării expuse în DSM-5, 2013).

TP dependentă se poate trata în timp cu ajutorul ședințelor de terapie cognitiv-comportamentală (Ștefan, 2018).

Principalul obiectiv al terapiei este de a-și câștiga autonomia și a învăța să acționeze independent de alții, dar se va pune accentul și pe dezvoltarea abilităților sociale și creșterea nivelului de autoeficacitate.

Având în vedere posibilitatea ca pacienții să renunțe la terapie pe măsură ce terapeutul va încerca să le întărească independența, Beck și colaboratorii săi (2004) consideră că relația terapeutică trebuie condusă cu tact și acest sens au formulat următoarele principii:

• Dependența se manifestă și în relația terapeutică și inițial trebuie tolerată;
• La început sunt utile un stil mai direct și sugestii practice, dar pe termen lung, pacientul va trebui să propună singur teme pentru acasă;
• Granițele relației terapeutice vor fi foarte clare pe parcursul terapiei, având în vedere că scopul terapiei este dobândirea autonomiei pacientului.

Sursa: Steliana Rizeanu - Tulburările de personalitate, Editura Universitară, București, 2020.

Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă

 TP obsesiv-compulsivă face parte din grupa C a tulburărilor de personalitate anxioase și ineficiente, alături de TP evitantă și cea dependentă.

Personalitatea obsesiv-compulsivă se caracterizează prin perfecționism, preocupare obsesivă față de detalii, ordine și control mental în detrimentul flexibilității, standarde de performanță autoimpuse, scrupulozitate și încăpățânare (Tudose, 2007).

Caracteristicile esențiale ale acestei tulburări sunt stilul de gândire rigid, intens și strict orientat, distorsiunea simțului autonomiei și pierderea simțului realității sau a convingerilor despre lume (Shapiro, 1965).

Persoanele cu TP obsesiv-compulsivă sunt rigide, perfecționiste, moraliste și au comportamentul dominat de reguli, ceea ce predispune spre apariția anxietății generalizate. De obicei sunt zgârcite și au un standard de viață mult inferior celui pe care și l-ar permite.

Guidano și Liotti (1983) consideră că perfecționismul, nevoia de siguranță și convingerea existenței unei soluții absolut corecte la problemele umane sunt componentele dezadaptative ale acestei personalități.

În general, aceste persoane sunt devotate profesiei, intolerante față de compromisuri, foarte exigente cu ceilalți, încercând să le impună propriile standarde, dar neglijează activitățile plăcute și petrecerea timpului cu prietenii, în detrimentul îndeplinirii sarcinilor profesionale. Se percep ca niște persoane demne de încredere, responsabile și competente și au impresia că nu le ajunge timpul să-și îndeplinească toate activitățile propuse (Tudose, Dobranici, 2011). Pe cei din jurul lor îi consideră incompetenți, iresponsabili și prea îngăduitori față de sine.

Credințele lor principale sunt următoarele: 

• Știu cum este mai bine;
• Detaliile sunt esențiale;
• Oamenii ar trebui să încerce mai mult.

Iar strategia principală, aceea de a aplica reguli, a controla, a evalua și critica.

Relațiile lor interpersonale sunt puține, deoarece sunt formali, lipsiți de căldură și incapabili de a-și exprima sentimentele tandre.

De obicei provin din familii rigide, autoritare, profesiunea lor aparține unui domeniu orientat spre detalii și în timpul liber desfășoară doar activitățile pe care le consideră folositoare și au un obiectiv precis (Beck, Freeman și Davis, 2003).

Millon (2004) consideră că există cinci subtipuri ale acestei TP: birocratic, conștiincios, avar, cicălitor și puritan.

Se diagnostichează conform DSM-5 (2013), drept un tipar pervaziv caracterizat prin preocuparea pentru ordine, perfecționism și pentru a deține controlul mental și în relațiile interpersonale în detrimentul flexibilității, receptivității și eficienței, care debutează la vârsta de adult tânăr, se manifestă în diverse situații și îndeplinește următoarele criterii:

• Preocupare pt detalii, reguli, liste, ordine, organizare sau programe în asemenea măsură încât scopul principal al activității se pierde.
• Grija excesivă pt perfecțiune în cele mai mici detalii interferează cu efectuarea proiectelor (este incapabil să termine un proiect, deoarece standardele sale personale excesiv de riguroase nu sunt respectate).
• Este excesiv de dedicat muncii și productivității, ceea ce nu lasă timp pt prietenii și activități relaxante.
• Scrupulozitate, rigiditate morală excesivă și inflexibilitate în materie de etică și valori.
• Este incapabil să arunce obiecte uzate, stricate sau nefolositoare, chiar dacă nu au nici o valoare sentimentală.
• Refuză să delege altora sarcini sau să lucreze cu alte persoane, dacă aceștia nu acceptă să facă lucrurile după regulile sale.
• Adoptă un stil de a cheltui foarte restrictiv, atât față de sine, cât și față de alții; consideră că banii trebuie economisiți pt eventuale catastrofe.

• Sunt rigizi și încăpățânați. 

Aceasta este una dintre cele mai frecvente TP în rândul populației generale, cu o prevalență cuprinsă între 2,1% și 7,9% mai mare la bărbați decât la femei (DSM-5, 2013).

De obicei, persoanele cu această tulburare se prezintă la terapie atunci când au probleme de anxietate, depresie, tulburări psihosomatice sau datorită problemelor de coping pe care le creează celorlalți (Beck, Freeman și Davis, 2003).

Există mai multe studii de specialitate care au demonstrat că eficiența terapiei cognitiv-comportamentale în tratarea TP obsesiv-compulsivă (Beck, Freeman și colab.,1994).

Se identifică sursa anxietății și se modifică gândurile disfuncționale.

Recomandare film (online, subtitrat): “Toc-toc”, 2017.

Sursa: Steliana Rizeanu - Tulburările de personalitate, Editura Universitară, București, 2020.